8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportZaibărul a învins Bordeaux-ul...

Zaibărul a învins Bordeaux-ul…

În primele două tururi din ediția Cupei UEFA 1982-1983, Universitatea / Craiova Maxima a eliminat, nesperat, în primul tur, pe redutabila Fiorentina (echipă cu patru campioni mondiali în terenul de joc/ Antognoni, Graziani, D. Bertoni, Passarella), iar în turul II pe modesta Shamrock Rovers (Irlanda). A urmat disputa cu Girondins Bordeaux, formație ce avea în componență patru internaționali francezi de la Mondialul spaniol 1982: Tresor, Tigana, Giresse (căpitanul echipei), Lacombe. În tur, la Bordeaux, a fost 1-0 pentru gazde (gol Giresse/din penalti, inventat de arbitrul portughez A. Garrido). În timpul meciului, la un moment dat s-a petrecut o fază inedită: Donose – care a avut o evoluție foarte bună (după acest meci a fost selecționat de Mircea Lucescu în lotul național) – i-a driblat cu abilitate pe Giresse și Tigana, iar aceștia s-au călcat unul pe celălalt și le-au sărit ghetele din picioare. La meciul de la Bordeaux a fost prezent în tribune și Tudor Gheorghe, aflat în turneu la Lyon.
Returul de la Craiova, din 8 decembrie 1982, cu peste 40.000 de spectatori în tribune, a fost un meci dramatic, cu o dăruire a alb-albaștrilor extraordinară și cu un final fericit. După 90 de minute de joc, a fost 1-0: Țicleanu a egalat scorul de la Bordeaux în minutul 39 (1-0), apoi a urmat un joc de infarct; o ratare uriașă a lui Balaci, o bară a lui Crișan, un gol valabil marcat de Cămătaru, dar anulat de arbitrul Keiser (Olanda). În prelungiri: Centralul a «înghețat» la bara lui Specht, dar a venit Geolgău de la Pielești și, în minutul 101, a înscris un gol senzațional, calificând astfel Universitatea în primăvara europeană a cupelor europene! Geolgău intrase în teren în minutul 58, în locul lui Donose – accidentat.

Universitatea, regina fotbalului românesc

După acest meci senzațional, maestrul metaforei românești, Fănuș Neagu, în rubrica sa de SPORT din revista Luceafărul (11 decembrie 1982) avea să scrie: „Zaibărul a învins Bordeaux-ul“. Totodată, Universitatea Craiova a fost catalogată de Fănuș Neagu drept „regina fotbalului românesc“.
Universitatea (echipa din meciul retur): Lung – Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Ungureanu – Țicleanu, Donose (‘58, Geolgău), Balaci – Crișan (‘83, Cîrțu), Cămătaru, Irimescu. Antrenori: Constantin Oțet (principal), Nicolae Ivan (secund).
Antrenorul celor de la Bordeaux era Aime Jacquet, nimeni altul decât viitorul tehnician al naționalei Franței, cel care, ca selecționer, printre alte performanțe, a reușit să obțină primul titlu mondial pentru Franța, în 1998. Reamintim, în finala CM din 1998, Franța a învins cu scorul categoric de 3-0 naționala Braziliei.
Craiova Maxima a eliminat, în sferturi, 1.FC Kaiserslautern, echipa lui Briegel, apoi a întâlnit Benfica, în semifinale.
Sub genericul „Zaibărul a învins Bordeaux-ul/36 de ani de la eliminarea echipei Girondins Bordeaux“, în această sâmbătă (8 decembrie), la Bibliotea „Aman“ din Craiova, începând cu ora 11.30, va avea loc o manifestare dedicată Craiovei Maxima: povestea reală a realizării emblemei Universității Craiova (prezintă: arh. Cristian Ciomu), lansarea ediției a II-a a cărții „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima“ (autor: Ion Jianu) și un moment artistic. Au fost invitați toți componenții Maximei. Organizatori: Biblioteca „Aman“, Agora Artelor Arhitecturii Craiova (președinte, arh. Cristian Ciomu). Intrarea este liberă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS