24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportObligatoriu, victorie!

Obligatoriu, victorie!

Devis Mangia își dorește un meci liniștit și o victorie concludentă (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Universitatea Craiova a crescut în joc în ultimul timp, dar nu a reușit să urce pe podium atunci când a avut ocazia, ratând unele puncte cu nonșalanță, spre supărarea fanilor, care i-au taxat pe alb-albaștri. Pentru gruparea din Bănie vine un meci în care cei din tribune exclud orice alt deznodământ în afară de victorie, asta pentru că s-ar mări distanța față de candidatele la titlu și pentru că în „templu“ vine penultima clasată. Altfel spus, Știința primește vizita lui Hermannstadt, sâmbătă, de la ora 18.00, pe „Ion Oblemenco“, iar punctele trebuie să ajungă în contul Craiovei.

Mangia: Trebuie să avem o atitudine foarte bună

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Devis Mangia, își dorește ca elevii săi să aibă atitudinea potrivită la jocul cu Hermannstadt și să nu-și trateze adversarii cu superioritate.
„Este un meci foarte important pentru noi și trebuie să avem o atitudine foarte bună pe teren. Este un meci diferit față de cel din finala Cupei României. Problema noastră este de atitudine, nu intră în discuție faptul că meciul este greu sau nu. Dacă jucăm cu o atitudine bună, atunci este ok. În acest an am avut probleme de atitudine doar la Sfântu Gheorghe, nu și în alte partide. Dacă o să câștigăm cu Hermannstadt, atunci și punctul luat în Cluj va fi foarte important. După vine pauza și vom putea pregăti în liniște meciul cu FCSB. Probabil că oaspeții vor veni sâmbătă cu gândul să joace pe contraatac. Gardoș nu este 100% după meciul cu Snagov, dar vom vedea cum se va prezenta înaintea acestui joc, în rest nu sunt probleme. Este posibil să-l vedem la lucru și pe Meza Colli. Este un jucător important pentru mine și bun pentru spectatorii noștri. Nu este 100% din punct de vedere al pregătirii, mai are nevoie de timp, dar poate juca sâmbătă câteva minute, apoi vine pauza și este importantă pentru el“, a spus Mangia, răspunzându-le și oamenilor din fotbal care o văd pe Universitatea favorită la titlu în acest an: „Le mulțumesc celor care spun că avem un lot cu care putem să câștigăm titlul. Cred că avem o echipă foarte bună, dar în acest moment nu vreau să vorbesc de titlu. Important este să creștem mai mult ca joc, iar după, vom vedea. Acum echipa este completă și e foarte bine“.
Strategul italian a mai vorbit și despre momentele delicate pe care le traversează căpitanul echipei, Alex Mitriță, după ratarea penaltiului de la Cluj: „E normal să nu fie fericit după acea ratare, dar pentru mine, așa cum am spus imediat după meciul de la Cluj, nu este o problemă. Am discutat cu Alex și sper că vom avea penaltiuri și sâmbătă și vom mai vedea dacă va executa el sau altcineva. În antrenamente, am exersat executatea loviturilor de la 11 metri, dar acolo nu ai presiune. Când bați un penalti cu 30.000 de spectatori în tribune este diferit. Eu sunt aici de un an și jumătate aproximativ și s-au ratat șase penaltiuri, ceea ce nu este bine“.

Mateiu: Trebuie să urcăm în clasament

Prezent la conferința de presă de joi, mijlocașul Alex Mateiu a subliniat că locul pe care se găsește Hermannstadt este mincinos și că ardelenii sunt periculoși.
„Ne așteaptă o partidă dificilă, cu o echipă foarte bună, mai ales în atac au jucători de mare calitate. Hermannstadt a arătat bine până acum, m-am uitat și la meciul lor cu CFR-ul și cred că trebuia să învingă. Au avut atâtea ocazii de singur cu portarul și au ratat. Este o echipă bună, iar dacă noi nu suntem 100% concentrați și nu suntem agresivi, determinați pe teren, poate să ne facă probleme. Îl știu pe Pelici, este un antrenor bun, care organizează foarte bine jocul, dar noi trebuie să câștigăm, mai ales că jucăm acasă și avem mare nevoie de puncte. Trebuie să urcăm în clasament neapărat. Nu mă gândesc la titlu momentan. Prima dată trebuie să intrăm în play-off, apoi o să o luăm pas cu pas și putem vorbi de titlu dacă suntem sus în clasament, dacă nu, nu“, a afirmat Alex Mateiu, care a punctat că este bucuros că a semnat un nou contract cu Știința: „Nu am mai avut alte oferte și doar propunerea Craiovei mă interesa. Sunt foarte fericit că am semnat până în 2022, iar în momentul de față nu mă gândesc la echipa națională, ci la echipa de club. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine, să-mi ajut echipa ca să aibă rezultate bune și să urce în clasament. Sper să-mi închei cariera la Craiova. Mai am mult până când o să mă las de fotbal și vreau să am multe trofee câștigate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS