20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii, optimiști înainte de UTA

Gorjenii, optimiști înainte de UTA

Pandurii Târgu Jiu a avut un parcurs lăudabil până acum, în Liga a II-a, dovadă fiind locul patru ocupat după nouă etape și toată lumea este foarte concentrată asupra viitoarei confruntări, contra echipei UTA Arad, programată mâine, de la ora 16.00, pe terenul sintetic de lângă stadionul „Municipal“. Gorjenii nu au pierdut niciodată acasă și nici nu concep să o facă prea curând.

„Jucăm acasă, nu am pierdut deloc pe teren propriu, avem doar un egal cu FC Argeș, și cred că o să câștigăm. Avem încredere în forțele noastre. O cunoaștem pe UTA! Sunt câțiva care au fost și aici, cu mine, cum ar fi Ciprian Rus, Penescu, care a jucat în Liga I, dar au o echipă destul de bună. Probabil că și ei au aspirații foarte mari, vor să promoveze sau să fie cel puțin în primele locuri. Eu sunt optimist, cred că o să câștigăm“, a declarat fundașul Denis Brânzan (foto), pentru GdS.

Fotbalistul de 21 de ani consideră că un motiv important de care se leagă revirimentul grupării gorjene în acest sezon este redat de stabilitatea financiară. „Am avut un început foarte bun de campionat. Am avut o singură partidă pierdută, la Ploiești, dar pot spune că situația financiară a clubului este bună acum și se cunoaște. Avem primele la zi, am primit și o parte din salarii. Suntem câțiva jucători care avem ceva restanțe de primit din urmă, dar nu vor fi probleme, se vor rezolva curând. Avem promisiuni din partea conducerii că o să fie bine și în viitor. Contează foarte mult acest aspect. Vă dați seama că pentru fiecare contează și banii, pentru că avem familii și pentru asta muncim. E liniște în vestiar și suntem concentrați pe fotbal“, a explicat Denis Brânzan.

„Încercăm să scoatem maximum de la fiecare meci“

Alt aspect care a contribuit din plin la rezultatele bune din acest sezon este acela că mai mulți jucători au lucrat în trecut cu antrenorul Adrian Bogoi și știu filosofia acestuia despre fotbal.

„Bunul mers al lucrurilor se datorează și faptului că unii dintre noi am mai lucrat cu antrenorul Adrian Bogoi la Pandurii II, pe când evoluam în Liga a III-a. Este un antrenor foarte bun, face niște antrenamente foarte bune și știe să ne mobilizeze la fiecare meci. Și la pauză, dacă nu facem o primă repriză foarte bună, vede bine ce nu merge și știe ce să ne transmită, iar indicațiile sale ne schimbă evoluția în partea a doua. Așa s-a întâmplat cu FC Arșeș. Eram conduși și în minutul 46 sau 47 am egalat, iar în repriza a doua trebuia să mai dăm două-trei goluri. Avem un stil mai ofensiv, jucăm foarte bine pe flancuri, unde se regăsesc Pârvulescu și Tudoran, avem și un atacant, Filip Nsiah, care ne ajută foarte mult pe mingile lungi. Nu avem un joc foarte bun de posesie sau de atac pozițional, dar creștem de la meci la meci“, a spus Brânzan, care speră să aibă un an bun în tricoul echipei Pandurii: „Sper să fie anul meu. Sunt mai vechi la echipă, mă pregătesc bine, am și marcat la Brăila. Vreau să fac o treabă bună în continuare. Majoritatea traversăm o perioadă bună“.

Întrebat dacă poate Pandurii Târgu Jiu să producă surpriza și să promoveze anul acesta, Denis Brânzan a afirmat: „Nu știu, e devreme să ne pronunțăm, au trecut abia nouă etape. Din iarnă, dacă o să avem o situație foarte bună în clasament și mai vin și jucători cu experiență, de ce nu, se poate. Noi mai vorbim despre asta în vestiar, dar e cale lungă până acolo. Luăm etapă cu etapă, încercăm să scoatem maximum de la fiecare meci și vedem ce se întâmplă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS