Acasă Sport Tenis / Taiwaneza Su-Wei Hsieh a câştigat turneul WTA de la Hiroshima

Tenis / Taiwaneza Su-Wei Hsieh a câştigat turneul WTA de la Hiroshima

Jucătoarea taiwaneză de tenis Su-Wei Hsieh (nr. 40 mondial) a câştigat duminică turneul WTA de la Hiroshima, dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova (134 mondial), în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, informează Agerpres.
În vârstă de 32 de ani, Su-Wei Hsieh, care a trecut de Simona Halep, numărul 1 mondial, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon din acest an, a avut nevoie de mai puţin de o oră pentru a se impune în faţa modestei Anisimova, încheind finala în 58 de minute.
Taiwaneza a câştigat astfel primul trofeu după 2012, al treilea al carierei.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version