11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Asta-i Știința ce-o dorim. „Leii“ s-au trezit la Călărași!

Fotbal / Asta-i Știința ce-o dorim. „Leii“ s-au trezit la Călărași!

Universitatea Craiova și-a demonstrat plusul de valoare pe terenul din Călărași și a câștigat pe terenul Dunării, scor 3-1, partida susținută astăzi contând pentru etapa a 4-a din Liga I. Aceasta este prima victorie a Științei din noul sezon competițional, de apreciat fiind și evoluția trupei lui Devis Mangia.

Alb-albaștrii au dominat prima repriză

Gazdele au dat tonul ocaziilor de poartă, dar Gaston Mendy a fost blocat excelent de Pigliacelli, care a demonstrat din nou că este un real câștig pentru Universitatea (’20).

Alb-albaștrii au avut prima mare ocazie de gol în minutul 34, când Bancu a preluat în mijlocul careului și a șutat foarte bine, dar mingea a lovit transversala, apoi a revenit la Mitriță, însă nici el nu l-a învins pe Straton.

Tot Bancu a șutat bine și spre finalul primei părți, când a întors doi adversari și a șutat la colțul lung, de la 16 metri, dar mingea a trecut puțin peste poartă (’42).

Craiova a intrat în avantaj până la urmă la cabine, după un gol de generic al lui Fedele, care a șutat năpraznic de la peste 30 de metri, poziție centrală, mingea oprindu-se sub tranversală (’45-1, 0-1).

Mitriță a bifat dubla

Știința a început bine și repriza secundă, Martic a reluat puțin pe lângă de la șase metri lateral dreapta (’46), apoi au urmat două încercări frumoase ale lui Cicâldău (’47, ’49).

Craiova și-a majorat avantajul în urma unui penalti obținut de Cicâldău, care a fost agățat în careu de Cătălin Straton, fost portar al alb-albaștrilor. Lovitura de la 11 metri a fost transformată cu precizie de Alex Mitriță (’53, 0-2).

Gazdele au marcat în minutul 64, când Mediop a înscris dintr-o poziție evidentă de offsaid, după o dublă greșeală a lui Renato Kelic (’65, 1-2).

Universitatea nu a acuzat șocul, a continuat să atace și a reușit să refacă avantajul de pe tabelă, de data asta printr-o lovitură liberă, „opera“ fiind semnată de Mitriță, care l-a învins pe Straton de la 18 metri, căpitanul ajungând la cota patru goluri marcate în noul sezon (’73, 1-3).

Gruparea din Bănie a încheiat partida în atac, Mitriță și Tiago fiind aproape de golul patru, dar tabela a rămas blocată la 1-3.

Dunărea Călărași: Straton – Gligorov, Șandru, Dobrosavlevici, Mendy – Simion, Monroy (’59, L. Marinescu), Pușcaș – Missi Mezu (’58, V. Munteanu), Kanda (’78, Șeroni), Mediop. Antrenor: Dan Alexa.

„U“ Craiova: Pigliacelli – Donkor (’82, Popa), Kelic, Briceag – Martic, Mateiu, Fedele (’86, Ferreira), Bancu – Burlacu (’76, Baicu), Cicâldău, Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Pușcaș ’7 / Kelic ’5, Cicâldău ’67.

Au arbitrat: Ovidiu Hațegan – Octavian Șovre, Sebastian Eugen Gheorghe; Mircea Ardelean.

Observator: Aron Huzu, Constantin Țolea.

Pentru Universitatea Craiova urmează meciul retur cu RB Leipzig, din Europa League, programat joi, de la ora 19.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, apoi un joc împotriva Concordiei Chiajna, în campionat, care va avea loc luni, 20 august, de la ora 21.00, tot în Bănie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS