16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportOficial, le merge bine. Cicîldău, noutatea Științei!

Oficial, le merge bine. Cicîldău, noutatea Științei!

Florin Gardoş (dreapta) şi colegii săi susţin că pregătirea a decurs foarte bine (Foto: ucv1948.ro)

Universitatea Craiova se apropie de finalul cantonamentului, mâine fiind ultima zi din stagiul de pregătire din Austria. Timp de 17 zile, alb-albaștrii au asudat din greu la antrenamente, însă acesta pare să fie cam singurul aspect la care s-a punctat, după cum reiese și din declarațiile făcute zilele trecute de Alex Mateiu și Nicușor Bancu.
„Simt că se acumulează oboseala cu fiecare zi, încep să-mi revin din punct de vedere fizic“, spunea Bancu.
„Suntem un pic încărcați, au fost antrenamente grele, câte două în fiecare zi, dar ăsta e cel mai bun lucru“, a subliniat Mateiu.
Ideea a fost întărită și de Florin Gardoș, însă acesta a admis că forma de vârf nu va fi atinsă la începutul anului competițional.
„Totul a decurs bine și mă bucur că nu am mai avut nici o problemă și nu am pierdut nici o zi de cantonament. Ăsta era principalul obiectiv pentru mine, deci totul e ok. Cred că toți suntem în grafic cu pregătirea. Mai avem de muncă, dar cred că lucrurile stau destul de bine. Fizic, potențialul maxim va fi atins undeva în timpul campionatului, pentru că nu ai cum să fii la cea mai bună formă la început“, a spus Florin Gardoș, ieri, pentru site-ul clubului.

Azi, al treilea amical și totodată ultimul

În privința jocului, acesta încă scârțâie, dovadă stând înfrângerile suferite în fața modestelor echipe întâlnite, 0-1 cu V-Varen Nagasaki și 2-3 cu FC Ufa. Un lucru de semnalat este că trupa lui Devis Mangia mai are un singur amical de susținut, astăzi, de la ora 17.00, contra echipei FC Wacker Innsbruck, nou-promovată în prima ligă din Austria. Cu acesta se ajunge la cifra trei, ceea ce este foarte puțin pentru orice echipă, dar mai ales pentru una cu pretenții la accederea în grupele Ligii Europa și la noi performanțe pe plan intern, cum ar fi Supercupa României, cel mai apropiat trofeu. Cu toate acestea, Florin Gardoș, ca și ceilalți componenți, speră ca la meciul cu CFR Cluj, din 14 iulie, de la ora 20.30, de pe „Ion Oblemenco“, Universitatea să fie aptă pentru cucerirea trofeului.
„Mai avem un amical joi (astăzi – n.r.) și mai putem să ne punem la punct. Sper să ne prezentăm bine la Supercupă. Ăsta este un obiectiv al nostru. E clar că am trăit cu toții acele momente minunate după câștigarea Cupei și vrem să le repetăm. Până la urmă, e un trofeu în joc, chiar dacă e primul meci al sezonului și unii nu-i acordă o importanță atât de mare, cum se întâmplă la Cupa României sau campionatului Ligii I. E un trofeu pe care ni-l dorim, jucăm acasă și sperăm să-l câștigăm“, a subliniat Florin Gardoș.

Echilibrați repede raportul plecări – sosiri!

Cea mai importantă perioadă din pregătire, cantonamentul de vară din Austria, s-a dus și, din păcate, la capitolul achiziții, Universitatea Craiova a înșelat așteptările suporterilor. Comparând pierderile cu sosirile, talerele nu sunt nici pe departe apropiate. Au plecat Alex Băluţă (Slavia Praga), Vlad Screciu (Genk), Apostol Popov, Simon Măzărache, Andre Santos, Mihai Roman (împrumutat la FC Botoșani) şi Stephan Drăghici (împrumutat la Sepsi), plus Nicolai Calancea și Miodrag Mitrovic, care nu mai intră în vederile staff-ului tehnic și admnistrativ, și a venit doar portarul Mirko Pigliacelli, pentru că pe Florin Gardoș îl putem considera de-al casei, el evoluând deja în tricoul Științei. Lui Devis Mangia i s-a trasat sarcina să promoveze din tinerii talentați de la echipa a doua, iar italianul mizează, cu siguranță, și pe revenirile în forță ale lui Fausto Rossi și Ovidiu Bic. Cum campania de transferuri este deschisă până pe 2 septembrie, oficialii olteni vor încerca să dea „tunuri“, adică să coopteze jucători buni, pe bani puțini, să-i atragă pe cei care rămân fără angajamente din cauza solicitărilor mari pe care le au în această perioadă. Din păcate, această „tactică“ poate avea și ceva inconveniente. În primul rând, jucătorul ar putea veni nepregătit fizic, apoi pentru că are nevoie de timp de adaptare, de acomodare cu stilul de joc și cerințele lui Devis Mangia, ceea ce presupune că pot rata câteva etape până își fac „rodajul“.

Update: A fost cumpărat Alexandru Cicăldău!

Oficialii Științei au bătut palma, aseară, cu omologii lor de la FC Viitorul și l-au achiziționat pe mijlocașul Alexandru Cicîldău (20 ani), informează Telekom Sport. Mutarea i-a costat pe olteni un milion de euro, constănțenii păstrând și un procent de 15% dintr-un eventual transfer. Cicîldău va semna cu Universitatea Craiova un contract pe patru ani și va veni în Bănie zilele următoare, acum fiind cu FC Viitorul în cantonament în Polonia. Conducerea olteană nu a făcut deocamdată niciun anunț oficial. Mai mult, președintele Marcel Popescu susține că jucătorul nu a semnat, ceea ce este și normal, pentru că acesta nu este în România: „Cicâldău e un jucător de perspectivă. Nu s-a făcut transferul până acum. Dacă s-ar fi făcut, anunţul era făcut de site-ul clubului”, a spus președintele Marcel Popescu.

Astăzi se stabilește țintarul Ligii I

Astăzi, la ora 12.00, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, va avea loc Adunarea Generală Extraordinară a LPF, care va fi urmată de tragerea la sorți a „țintarului“ pentru stabilirea etapelor Campionatului Național Liga 1 Betano – edița 2018/2019. Noul sezon începe în perioada 20-23 iulie. Ultima etapă din anul 2018, a 21-a, se va disputa în 20-21 decembrie. Campionatul se va relua cu etapa a 22-a, programată în 2-3 februarie 2019. Sezonul 2018/2019 al Ligii 1 Betano se va încheia în 2 iunie 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS