Acasă Sport Fotbal / Alb-albaștrii au încheiat seria amicalelor din Austria cu o victorie

Fotbal / Alb-albaștrii au încheiat seria amicalelor din Austria cu o victorie

Foto: ucv1948.ro

Universitatea Craiova a încheiat cu o victorie seria partidelor de verificare din cantonamentul susținut în această vară în Austria. Alb-albaștrii s-au impus cu scorul de 4-0 în această seară, la Volders Sportplatz, în fața formației FC Wacker Innsbruck, echipă nou promovată în prima ligă din Austria. Golurile „leilor” au fost marcate de Glavina (6), Mateiu (48, 75) și Baicu (85).
Antrenorul Devis Mangia a început meciul cu următorul unsprezece: Pigliacelli – Kelic, Gardoș, Tiago – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Bărbuț, Glavina, Mihăilă. Au mai intrat: Laurențiu Popescu, Dimitrov, R. Popa, Briceag, Martic, Markovic, Borța, Baicu.
Până acum, gruparea din Bănie mai înregistrase două înfrângeri: 0-1 cu V-Varen Nagasaki și 2-3 cu FC Ufa.
Alb-albaștrii încheie mâine acest stagiu din Austria și vor primi câteva zile libere, urmând ca pregătirile pe plan local să se reia la începutul săptămânii viitoare. Primul meci oficial al Științei implică și un trofeu. Universitatea întâlnește pe 14 iulie, de la ora 20.30, pe CFR Cluj în Supercupa României.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version