Acasă Sport Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal de simplu al turneului ATP...

Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Munchen

(Foto: cugetliber.ro)

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, duminică, pe tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Munchen, dotat cu premii totale de 501.345 euro, după ce l-a învins pe slovacul Andrej Martin cu 4-6, 6-3, 6-4 în meciul decisiv.
Copil (27 ani, 84 ATP) a trecut de Martin (28 ani, 157 ATP) după o oră şi 42 de minute, reuşind 8 aşi, faţă de 4 ai adversarului. Arădeanul a comis 3 duble greşeli, iar Martin 2.
Martin se impusese în singurul meci direct, în 2009, în optimi la un turneu futures în Austria, cu 7-5, 6-4.
Marius Copil şi-a asigurat un cec de 5.075 euro şi 12 puncte ATP, iar în prima rundă a tabloului principal îl va înfrunta, în premieră, pe norvegianul Casper Ruud (19 ani, 205 ATP).

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version