Acasă Sport Fotbal / Real Madrid a depășit-o pe Bayern chiar la Munchen

Fotbal / Real Madrid a depășit-o pe Bayern chiar la Munchen

Asensio (în negru) a adus victoria Realului pe terenul lui Bayern (Foto: uefa.com)

Cu toate că mulți credeau în victoria lui Bayern Munchen, de pe „Allianz Arena“ a ieșit victorioasă  campioana Europei, Real Madrid, gruparea spaniolă impunându-se ieri seară cu 2-1 în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor.

Germanii au deschis scorul prin Kimmich, după un assist al lui James Rodriguez (28, 1-0), dar „galacticii“ au replicat prin Marcelo, cu un șut de la distanță (44, 1-1), și Asensio, care a scăpat pe centru, singur cu portarul, și nu a greșit ținta de la 14 metri (57, 1-2).

Bayern Munchen: Ulreich – Kimmich, Boateng (34, Sule), Hummels, Rafinha – Martinez (75, Tolisso) – Robben (8, Alcantara), Muller, Rodriguez, Ribery – Lewandowski. Antrenor: Jupp Heinkes.

Real Madrid: Navas – Carvajal (67, Benzema), Ramos, Varane, Marcelo – Modric, Casemiro (83, Kovacic), Kroos – Lucas, Ronaldo, Isco (46, Asensio). Antrenor: Zinedine Zidane.

Cartonașe galbene: Ribery, Alcantara / Casemiro.

A arbitrat: B. Kuippers (Olanda).

Meciul retur este programat marți, 2 mai, de la ora 21.45.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version