27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Alb-albaștrii au efectuat vizita medicală. A apărut și primul jucător nou!

Fotbal / Alb-albaștrii au efectuat vizita medicală. A apărut și primul jucător nou!

Fotbaliștii Universității Craiova s-au prezentat în această dimineață la Policlinica pentru Sportivi și s-au supus testelor medicale obligatorii pentru partea a doua a campionatului din Liga I. Delegația condusă de medicul Claudiu Stamatescu a cuprins toți jucătorii de anul trecut și câțiva dintre juniorii care au impresionat la „satelit”, în speță Markovic, Constantin și Mihăilă. Singura noutate din lotul alb-albastru a fost Adrian Juncu (foto 2), un fundaș stânga originar din Piatra Neamț, cooptat de olteni de la FC Ardealul. Juncu este născut în 14 mai 1999 și a semnat cu Universitatea un contract valabil cinci sezoane.


Așa cum se întâmplă la mai toate vizitele medicale au fost și câțiva întârziați. De data aceasta a fost rândul lui Alex Băluță, Alex Mateiu și Nicolai Calancea să se lase așteptați.
„În această vacanță m-am trezit cam în fiecare zi pe la 10.00 și m-am cam obișnuit așa. Azi abia m-am dat jos din pat”, a explicat Alex Băluță.


Atmosfera de pe holurile Policlinicii a fost una veselă și responsabili cu buna dispoziție au fost Mitriță, Mateiu și Dimitrov, care s-au șicanat între ei mereu, dar nu i-au iertat nici pe colegi, Mihai Roman completând și el buna dispoziție.

Din „peisaj“ a lipsit fundașul Hrvoje Spahija, care nu a convins și s-ar putea despărți de Universitatea în această iarnă.

Urmează partea grea: cantonamentul din Antalya

Elevii lui Devis Mangia nu vor avea parte astăzi de nici un antrenament, dar au sarcina să-și facă bagajul, pentru că urmează deplasarea în Antalya. Delegația Științei va decola sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.30, cu un charter, de pe Aeroportul din Craiova, spre Turcia și urmează să se pregătească până pe 26 ianuarie în stațiunea Belek, cartierul general fiind stabilit la hotelul Papillon Belvil. În acest cantonament vor fi susținute partide amicale cu echipele SV Meppen (locul 11 în liga a treia din Germania, 14 ianuarie 2018), Lechia Gdansk (locul 11 în prima ligă din Polonia, 21 ianuarie), Zaglebie Lubin (locul cinci în prima ligă din Polonia, 25 ianuarie) și Ludogorets Razgrad (locul unu în prima ligă din Bulgaria, 25 ianuarie).

Galerie foto (Alex Vîrtosu):

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS