Acasă Sport Fotbal / Cu Mangia, încă trei ani!

Fotbal / Cu Mangia, încă trei ani!

Rezultatele și prestațiile realizate de Universitatea Craiova în această primă parte a sezonului 2017/2018 i-a determinat pe conducătorii olteni să-l cheme pe antrenorul italian la ordine și să-i propună prelungirea contractului. Astfel, Devis Mangia a analizat oferta iar în această dimineață a semnat o nouă înțelegere, ce se va întinde până în iunie 2021.

„Clubul Universitatea Craiova are deplină încredere în munca depusă de antrenorul italian și cu toții, inclusiv suporterii, suntem convinși că Mangia este omul care ne va aduce trofeele atât de dorite, în viitorul apropiat. Îi mulțumim domnului Mangia atât pentru munca depusă, cât și pentru seriozitatea și profesionalismul arătate, calități care au făcut din el unul dintre cei mai respectați străini care au lucrat vreodată în campionatul românesc”, se precizează în comunicatul postat pe ucv1948.ro.

La conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj, Devis Mangia s-a arătat încântat de recunoașterea muncii sale: „Sunt fericit că am semnat prelungirea contractului. Am muncit încă de la început foarte bine cu patronul echipei, iar asta este foarte important pentru un antrenor. Avem un proiect bun la Universitatea și, într-adevăr, să întâlnești atâta seriozitate la un club și jucători atât de valoroși și de sufletiști este un motiv de bucurie pentru orice antrenor”.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version