11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCristina Neagu, amintiri despre debutul său la națională

Cristina Neagu, amintiri despre debutul său la națională

Cristina Neagu este una dintre veteranele echipei tricolore

Cristina Neagu, liderul naționalei feminine de handbal a României, și-a amintit ieri de debutul său la un Campionat Mondial, acum zece ani, și spune că atunci era optimistă, dornică să se afirme. Peste o săptămână, tricolorele vor participa la o nouă ediție a Mondialului, în Germania, iar Neagu, una dintre veteranele echipei actuale, ajunsă la 29 de ani, este moderată în declarații când vorbește despre șansele echipei noastre la o medalie, pentru că echipa este în reconstrucție.
„Îmi amintesc că am participat acum zece ani la primul mondial, în 2007, și zâmbeam, eram foarte tânără, mezina lotului. Făceam glume cu fetele mai mari, ele îmi ziceau că va veni vremea când voi fi și eu veterană. Acum a venit și acest moment. Am acumulat foarte multă experiență, pe care încerc să o împărtășesc și colegelor mele mai tinere. Este foarte greu, pentru că fetele au mult trac, e normal să fie așa, nu au experiență la acest nivel și cred că nu au nevoie de presiune în plus, în ceea ce privește acest Mondial. Naționala, în prezent, este una cu foarte multe schimbări față de Campionatul Mondial din 2015, și nu numai. De zece ani am evoluat alături de jucătoare cu foarte mare experiență și de fiecare dată când plecam la un turneu major, vorbeam despre posibilitatea unei medalii de aur, pe care nu am obținut-o. De când joc la națională am obținut două medalii de bronz. În prezent, cu această națională foarte schimbată, cu jucătoare debutante, tinere, e și mai greu să vorbim despre o medalie. Nu spun acest lucru ca să iau presiunea de pe umerii lor. Am schimbat foarte multe generații de-a lungul anilor și asta simt în prezent“, a spus ieri Cristina, aflată la Craiova cu naționala României pentru Trofeul Carpați, care va debuta mâine, în Polivalentă.
Cu naționala, Neagu a câştigat două medalii de bronz la Euro 2010 şi la Mondialul din 2015 și s-a calificat, de asemenea, la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, 2008 şi 2016, cea din 2012 fiind ratată poate şi pentru că a suferit din punct de vedere medical.

„În meciurile eliminatorii se poate întâmpla orice“

Jucătoarea campioanei României, CSM București, le-a promis suporterilor că ea și colegele sale vor da sută la sută în fiecare meci de la Campionatul Mondial. „Nu ne ducem învinse dinainte. Avem șanse foarte mari să obținem un loc bun în grupă, pentru a evolua cu o echipă mai accesibilă în optimi, iar apoi, în meciurile eliminatorii, se poate întâmpla orice. Dacă faci două partide bune, poți ajunge în semifinală, la fel cum dacă faci un joc prost, pleci acasă după grupă“, a completat Neagu, declarată cea mai bună jucătoare din lume. La Mondial, România va întâlni, în grupa A, Franţa, Spania, Slovenia, Angola şi Paraguay.

Martin Ambros: Pregătesc echipa pentru Tokyo 2020

Selecționerul Martin Ambros merge pe mâna jucătoarelor tinere, menționând că pregătește această generație pentru Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo. „Sunt tinere, multe poate pentru prima oară la un Mondial, dar nu e o scuză. Este foarte important ajutorul pe care îl pot primi de la jucătoarele experimentate. Ce s-a întâmplat acum doi ani, când România a luat medalie la Mondial, ține de trecut. Acum totul este diferit. Nu putem vorbi despre medalie. Sigur, nu punem limite, dar nu avem așteptări mărețe. Vă rog, nu puneți presiune, pentru că această echipă se pregătește pentru Tokyo 2020, iar participarea la acest Mondial le va fi de mare ajutor. Nu spunem nu unui rezultat important în Germania, dar luăm totul pas cu pas. Avem puține zile la dispoziție de pregătire. Până la Trofeul Carpați vom reînprospăta sistemele de joc“, a spus antrenorul spaniol într-o conferință de presă. Tricolorele mai au o zi de antrenament până la Trofeul Carpați, turneu amical care va începe mâine. În prima zi, Macedonia va juca cu Brazilia, de la ora 17.00, iar de la ora 19.00, România va înfrunta Polonia (TVR HD). Sâmbătă, Brazilia și Polonia se vor întâlni de la ora 14.00, iar de la 16.00, România va juca în compania Macedoniei (TVR2). Duminică vor avea loc partidele Macedonia – Polonia (16.00) și România – Brazilia (16.30) – TVR1.

Programul României la Campionatul Mondial din Germania

2 decembrie: România -Paraguay (ora 15.00)

3 decembrie: România – Slovenia (15.00)

5 decembrie: România – Spania (21.30)

7 decembrie: România – Angola (19.00)

8 decembrie: România – Franța (19.00)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS