11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAdrian Mutu, manager sportiv la FRF

Adrian Mutu, manager sportiv la FRF

Fostul internațional Adrian Mutu, care până luni a fost director general al clubului Dinamo București, va ocupa funcția de manager sportiv în zona tehnică a Federației Române de Fotbal, având ca principală responsabilitate relația echipei naționale cu cluburile din țară și din străinătate.
„Experiența extraordinară pe care Adrian Mutu a acumulat-o la cel mai înalt nivel al fotbalului european pe durata carierei de jucător, alături de cea acumulată din postura de director general al clubului Dinamo București, reprezintă garanțiile unui succes. Îi urez bun venit și am convingerea că împreună vom reuși să întărim parcursul proiectului FRF de dezvoltare a fotbalului românesc“, a afirmat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
„Sunt foarte bucuros să mă pot alătura unei echipe în care cred și să am oportunitatea de a lucra alături de profesioniști pentru performanțele fotbalului românesc în care m-am format și m-am afirmat ca jucător. Trec într-o nouă etapă a carierei mele și simt că e nevoie să contribui cu tot ceea ce am învățat pe teren și în activitatea ulterioară la succesele echipei naționale“, a declarat, la rândul său, Mutu.
Adrian Mutu este golgheterul all-time al primei reprezentative, cu 35 de goluri marcate, la egalitate cu Gheorghe Hagi, el bifând 77 de meciuri în tricoul României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS