9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDoi pugiliști olteni, retrași de la Europene după ce au fost depistați pozitiv

Doi pugiliști olteni, retrași de la Europene după ce au fost depistați pozitiv

Sportul românesc are parte de un nou scandal, de data aceasta în box. Patru pugiliști au fost retrași de la Campionatele Europene de juniori, care se desfășoară în această perioadă la Albena (Bulgaria), după ce Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a constatat că aceștia au folosit Furosemid, substanță interzisă care este inclusă în secțiunea diuretice și agenți mascatori. Doi dintre pugiliști sunt oltenii David Andreaș (categoria 52 kg), legitimat la Pandurii Târgu Jiu și Ciprian Marian Dumitru (48 kg), sportiv la un club din Horezu (Vâlcea), ambii campioni naționali în august. Ceilalți doi sportivi depistați pozitiv sunt Ionuț Lupu (54 kg, Iași) și Ionuț Pălănceanu (63 kg, Dinamo). Potrivit specialiștilor din box, cei patru juniori au folosit medicamentul Furosemid cel mai probabil pentru a scădea în greutate şi a se încadra în limitele categoriei. Testul antidoping a fost efectuat pe 12 septembrie la Brăila. Cei patru pugilişti, alături de antrenorii Valentin Vrânceanu, Valentin Anghel şi George Anghel, riscă să fie suspendaţi pentru cel puţin doi ani.
Federația Română de Box a reacționat ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, spunând că nu va încuraja niciodată o practică incorectă, punctând că la Campionatul Național de juniori, de luna trecută, sportivii din lotul național au fost testați doping și că toate rezultatele au fost negative. „FRB a luat cunoştinţă de faptul că ANAD i-a depistat pozitiv, la controlul antidoping din 12 septembrie 2017, pe sportivii Pălănceanu Tiberiu Ionuț, Dumitru Marian Ciprian, Lupu Ionuț Marian şi Andreas David, componenţi ai lotului naţional de juniori, cu Furosemid. Drept urmare, pentru a nu aduce o umbră asupra Campionatului European de juniori, în desfăşurare la Albena, şi pentru a nu afecta spiritul de fair-play al competiţiei, Federaţia Romană de Box a decis să îi retragă de la Campionatul European pe cei patru sportivi, împreună cu trei dintre antrenorii lotului naţional, responsabili de pregătirea echipei naționale. Toţi se află în stare provizorie de suspendare până la încheierea anchetei care a fost declanşată astăzi de dimineaţă, la câteva ore de la primirea anunţului oficial de la ANAD de către FRB. ANAD a informat AIBA şi EUBC despre acest caz, Federaţia Internaţională de Box (AIBA) urmând să dicteze suspendările în cazul sportivilor şi antrenorilor. FRB a luptat şi luptă împotriva dopajului şi nu doreşte să încurajeze nici o practică incorectă care are ca scop îmbunătăţirea performanțelor fizice ale sportivilor, cel mai bun exemplu în acest sens fiind faptul că la recentul Campionat Naţional de Juniori, desfăşurat în august 2017, sportivii din lotul naţional au fost testați doping, toate rezultatele fiind atunci negative“, se arată în comunicatul Federaţiei Române de Box.
România a deplasat la competiția din Bulgaria 14 sportivi, printre care și doi reprezentanți ai SCM Craiova, Comin Toboșanu și Angelo Bambaloi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS