6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHoria Tecău, noul ambasador al UNICEF în România

Horia Tecău, noul ambasador al UNICEF în România

Jucătorul de tenis Horia Tecău este începând de astăzi noul ambasador național al UNICEF în România, el urmând să participe la campaniile organizației mondiale pentru sprijinirea și protejarea drepturilor copiilor, informează Agerpres.

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc azi, Tecău a declarat că a fi ambasador UNICEF este o onorare, dar și o mare responsabilitate. „Este o mare onoare să mă alătur unei echipe de personalități, unor adevărate modele naționale și internaționale. A fi ambasador UNICEF este în același timp și o mare responsabilitate. De ceva timp încerc să mă implic și să contribui la dezvoltarea comunității în care trăiesc, iar UNICEF îmi oferă posibilitatea de a face acest lucru într-un mod organizat. Mă angajez astfel să sprijin respectarea drepturilor copilului, în special dreptul la școală și grădiniță. Pentru copiii din țara noastră trebuie să ne unim eforturile pentru ca ei să își atingă visurile”, a declarat tenismanul.

Tecău se alătură astfel unui grup de ambasadori UNICEF din care fac parte personalități sportive printre care se numără Roger Federer, Lionel Messi, Serena Williams sau David Beckham. În România, ambasadori naționali mai sunt Gheorghe Hagi, Andreea Marin și Smiley.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS