16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTunurile, îndreptate spre Botoșani

Tunurile, îndreptate spre Botoșani

Dimitrov, Mulţescu şi Băluţă ştiu că meciul de sâmbătă, de la Botoşani, va fi greu de câştigat (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Dimitrov, Mulţescu şi Băluţă ştiu că meciul de sâmbătă, de la Botoşani, va fi greu de câştigat (Foto: Alexandru Vîrtosu)

CS Universitatea Craiova va pleca astăzi spre Moldova în vederea susținerii meciului de sâmbătă, de la ora 18.00, cu FC Botoșani, din cadrul etapei a 23-a, motiv pentru care conferința săptămânală a fost susținută ieri.
Strategul grupării din Bănie, Gigi Mulțescu, își dorește enorm ca punctele puse în joc să ajungă în contul echipei sale, astfel pecetluind calificarea în play-off-ul Ligii I.
„În meciul cu FC Botoșani un factor foarte important este starea terenului. Noi suntem în contact continuu cu LPF și cu ce se întâmplă la Botoșani. În afară de asta, avem și problema de a-l înlocui pe Briceag, care este suspendat. Să vedem cum reușim să acoperim partea stângă a apărării și să păstrăm concentrarea foarte bună pentru acest meci, pentru că el ne poate rezolva matematic problema calificării în play-off. Nu mă gândesc să schimb sistemul din cauza faptului că nu avem un alt fundaș stânga veritabil, care să-i ia locul lui Briceag. Mă gândesc la alte considerente. Avem două variante. În primă fază, am crezut și noi că Dimitrov poate juca și pe partea stângă, dar ideea a căzut. El ne-a spus că nu a jucat acolo niciodată și nu știe cum va fi, iar noi nu avem timp de experimente. Sperăm să se rezolve transferul lui Bucurică, au crescut șansele ca el să vină la Craiova. Știu că sunt mai mulți jucători în pericol de suspendare și că urmează meciurile cu Steaua și Dinamo, dar pentru noi sunt foarte importante punctele cu FC Botoșani, așa că nu-i voi menaja. În primul rând, trebuie să câștigăm jocul de la Botoșani și pe urmă vom vedea. Sper să nu ieșim cu pierderi umane din cauza cartonașelor“, a declarat Gigi Mulțescu.

„Arbitrul să nu lase jocul peste limita regulamentului“

Antrenorul CS Universitatea vrea ca alb-albaștrii să spargă gheața și să câștige pentru prima oară în fieful botoșănenilor, sperând totodată la un arbitraj corect.
„Sunt îngrijorat că nu am câștigat până acum la ei. Nu au câștigat în prima etapă și vor fi mai motivați acum, mai înrăiți. Ei joacă mai avântat de regulă și este important ca arbitrul să nu lase jocul peste limita regulamentului. I-am urmărit acum, cu Chiajna, și cu ce știam dinainte despre ei avem idee cum se vor prezenta. Am auzit că Șumudică crede în accederea în play-off, chiar dacă are 32 de puncte, dar n-ați văzut ce program are Astra și ce program avem noi? Noi întâlnim Steaua, Dinamo, Mediaș și se poate întâmpla orice. Nu mă gândesc la play-off încă de pe acum, pentru că am experiență de vreo 45 de ani în fotbal. Până când nu văd matematic încă trei puncte, nu pot să fac nici o afirmație“, a spus Mulțescu.
Acesta a mărturist că poate conta și pe Nusmir Fajic în acest joc: „S-a rezolvat problema lui Fajic legat de viză și va face parte din grup pentru meciul de la Botoșani“.
Gigi Mulțescu a vorbit și despre împrumutul juniorului Radu Bârzan la Pandurii, punctând că poate face față rigorilor Ligii I: „Bârzan s-a dus la Pandurii să-l vadă Flavius Stoican la un joc, antrenament, nu știu exact programul lor. Am fost întrebat dacă poate să facă față Ligii I și eu am zis că da. În cantonamentul din Malta mie mi-a arătat un registru tehnico-tactic bun și o maturitate în joc care îi permite să facă față la Pandurii, care are un lot fără experiență și fără o valoare deosebită. Cred că va reuși să se impună. Stoican hotărăște ce vrea să facă. Noi ne-am arătat disponibilitatea de a ajuta clubul Pandurii, dar și pe jucătorul nostru să facă mai repede o maturizare. Mie mi-a plăcut și mă gândeam că poate să ne ajute, dar cred că mai repede poate să joace la Pandurii decât la noi. Cred că am luat decizia cea mai bună, dar, repet, încă nu este finalizată“.
„Întâlnim o echipă incomodă“

La întâlnirea cu mass-media au fost prezenți și jucătorii Alex Băluță și Bonchev Dimitrov, ultimul evoluând în prima parte a campionatului chiar la FC Botoșani.
„Va fi un meci greu. Din câte îmi amintesc, nu am câștigat niciodată la Botoșani și vrem să învingem. Întâlnim o echipă incomodă, care a arătat un fotbal bun în ultimele meciuri. Trebuie să păstrăm ce am făcut bine în meciul cu Voluntari și să mergem să câștigăm, să continuăm panta ascendentă. O victorie ar fi importantă și pentru moral, pentru că urmează partida cu Steaua, apoi cu Dinamo și Mediaș, echipe pe care le vom întâlni și în play-off. Trebuie să abordăm meciurile foarte bine, să rămânem concentrați și să facem tot ce ne stă în putință să obținem cât mai multe puncte din aceste patru meciuri“, a spus Băluță.
„Este un meci foarte important pentru noi. O să fie greu acolo și sperăm să câștigăm pentru prima dată. Eu știu cum se joacă acolo. Dacă ieșim bine după primele 15 minute, interval când ei joacă foarte agresiv, avem șanse mari să obținem un rezultat bun. Acum sunt jucătorul Craiovei, sunt fericit că am venit la un club atât de mare și iubit. Nu mă interesează cum voi fi primit de publicul din Botoșani, am experiență, nu sunt un copil și nu voi simți presiunea“, a punctat Dimitrov.

Zlatinski și-a prelungit contractul

Oficialii CS Universitatea Craiova au anunțat ieri că s-a ajuns la un acord cu mijlocașul Hristo Zlatinski privind prelungirea contractului. Noua înțelegere cu fotbalistul bulgar se întinde pe încă doi ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS