15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Echipa lui Răzvan Lucescu, pe urmele liderului

Fotbal / Echipa lui Răzvan Lucescu, pe urmele liderului

Formația antrenată de românul Răzvan Lucescu (foto), Xanthi, s-a impus la limită, scor 0-1, în partida disputată ieri, în deplasare, în fața echipei Iraklis și continuă să se mențină pe locul secund în prima ligă din Grecia. Golul care a decis soarta punctelor a fost marcat de fostul petrolist Younes Hamza, în minutul 58. Tunisianul, care săptămâna trecută s-a căsătorit cu o româncă, a irosit și o lovitură de pedeapsă în minutul 21.
De menționat că Iraklis a jucat în inferioritate numerică din minutul 85, când Perrone a primit cel de-al doilea cartonaș galben.

Iraklis: Huanderson – Kouros, Ziabaris, Bartolini, Stamou – Intzoglou (87, Kynogopoulos), Roussos – Pasas (70, Loukinas), Leozinho, Monteiro – Perrone. Antrenor: S. Pantelidis.

Xanthi: Zivkovic – Karasalidis, Wallace, Fliskas (84, Chatziterzoglu), Baxevanidis – Pablo (73, Soltani), Lucero – Camara, Triadis, Vasilakakis – Younes (88, Ranos). Antrenor: R. Lucescu.

 

 

„Mi-am făcut un nume bun aici”

 

Antrenorul Răzvan Lucescu s-a bucurat mult pentru prima reușită a anului și a afirmat că este foarte apreciat în Grecia, prin ce a realizat cu Xanthi.
„A început foarte bine anul pentru noi. Era important să reluăm anul cu o victorie. Era important să dăm continuitate muncii de până acum. Exista un semn de întrebare, dacă această pauză ne-ar opri din acea formă bună. Echipa a dat dovadă de responsabilitate, am făcut un meci bun. E vorba de un record pentru club, 11 meciuri fără înfrângere. Cel mai important e că pregătim următorul meci, cu Olympiakos, cu o stare bună, cu plăcere de a juca. Primul obiectiv a fost acela de a ne salva de la retrogradare. Făcând atâtea puncte, după 13 etape, obiectivul se schimbă puţin şi ne propunem să obţinem totul de la următorul meci. Apoi, vom vedea ce conjunctură va mai apărea. Noi vrem să dăm totul. Olympiakos e echipa numărul unu a Greciei. Cred că jumătate din populaţia Greciei ţine cu Olympiakos, iar cealaltă jumătate cu restul, cu Panathinaikos, cu PAOK. Aici, în nord, sunt mai mulţi simpatizanţi ai lui PAOK. Eu cu patronul am avut clar o înţelegere, ştie foarte bine care sunt intenţiile, care a fost obiectivul la venirea în Grecia. Discuţii sunt tot timpul, informaţii care apar în presă. E o muncă depusă de mine. Normal că ceea ce s-a întâmplat a atras atenţia. Am pierdut foarte puţine meciuri, e normal să se vorbească, mi-am făcut un nume bun aici. Eu trebuie să fiu concentrat pe ceea ce fac, în continuare”, a declarat în această dimineață Răzvan Lucescu, la Digi Sport.

Super League, etapa a 13-a (restantă): ieri: Iraklis – Xanthi 0-1, Levadiakos – PAOK 0-1; astăzi – ora 15.00: Kerkyra – Atromitos, ora 17.15: AEK – Panetolikos, AEL Larissa – Veria, ora 19.30: Olympiakos – Asteras; joi – ora 15.00: Panionios – Giannina, ora 19.30: Platanias – Panathinaikos.

Clasament: 1. Olympiakos 31 puncte (golaveraj 28-5), 2. Xanthi 25 (17-11), 3. Panathinaikos 22 (17-8), 4. Panionios 21 (16-10), 5. PAOK 20 (19-10), 6. AEK 20 (19-10), 7. Giannina 18 (15-12), 8. Atromitos 17 (12-17), 9. Panetolikos 15 (17-14), 10. Platanias 14 (9-13), 11. Kerkyra 12 (8-15), 12. Levadiakos 12 (12-24), 13. Asteras 12 (10-17), 14. AEL Larissa 10 (10-17), 15. Veria 8 (5-20), 16. Iraklis 7 (9-20).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS