Florin Șoavă va debuta astăzi pe banca formației CSO Filiași, echipa doljeană urmând să întâlnească de la ora 14.00, pe stadionul „Chimia“ din Ișalnița, formația vâlceană ACS Șirineasa, meciul contând pentru etapa a 12-a din Liga a III-a, seria 3. Fostul internațional, care a preluat postul rămas vacant după ce Gigi Ciurea a ales să antreneze în fotbalul arab, a avut la dispoziție o săptămână să se familiarizeze cu noii săi jucători și să-și impună propria „partitură“, iar primele concluzii le-a prezentat într-un interviu acordat GdS.

GdS: Au trecut câteva zile și câteva antrenamente, ne poți spune cum ai găsit echipa?
F.Ș.: Sincer, mi-a fost puțin teamă de reacția lor în prima zi, pentru că s-au schimbat trei antrenori în decurs de zece etape, dar au răspuns pozitiv la ceea ce le-am cerut. Sunt foarte mulțumit de felul în care s-au pregătit și asta îmi dă încredere pentru meciul de mâine (astăzi – n.r.).
GdS: Cum te-au primit băieții?
F.Ș.: Bine. Este un grup unit aici, un grup valoros, cu calități individuale foarte bune, receptivi, și îmi dau încredere pentru primul joc. După aceea avem încă o săptămână de pregătire la dispoziție și pot să-mi implementez ideile de joc mai bine. În ceea ce mă privește, m-am adaptat ușor peste tot unde am fost. Eu nu am venit să-i învăț fotbal, pentru că toți știu fotbal, ci să le explic principiul și filosofia mea legate de acest joc, să o înțeleagă și să pună în practică exact ceea ce le cer eu.
„Le-am pus în vedere achitarea restanțelor“

GdS: Ai fost destul de ezitant în privința preluării echipei…
F.Ș.: Prima condiție pe care am pus-o a fost să se plătească niște restanțe financiare ale jucătorilor și mi s-a promis că se achită. Au fost mici întârzieri, dar deja s-au reglat din ele și până la sfârșitul lunii toți vor ajunge cu salariile la zi. Le-am pus în vedere achitarea restanțelor, pentru că eu lucrez cu jucătorii și atâta timp cât ei sunt mulțumiți pot să le cer și eu maximum. Dacă sunt probleme și fotbaliștii sunt nemulțumiți, atunci munca mea devine mult mai dificilă.
GdS: Debutezi pe banca Filiașiului într-un meci aparent ușor, ACS Șirineasa fiind o echipă într-un vizibil regres.
F.Ș.: Toți cei care m-au sunat mi-au zis că avem partide ușoare până la sfârșit, dar le-am spus că meciurile noi ni le putem face ușoare sau grele și vreau să văd o atitudine pozitivă din partea băieților. Nici un meci nu este câștigat dinainte. Trebuie să jucăm bine, să facă tot ceea ce le cer eu și să marcăm, pentru că asta este prima condiție ca să reușim victoria.
GdS: Ce ști despre Șiri­neasa?
F.Ș.: Nu știu foarte multe, nu i-am urmărit, dar mă interesează echipa mea, nu a lor. Dacă băieții vor evolua așa cum le cer eu, atunci cu siguranță nu vom avea probleme.
GdS: Sunt jucători indisponibili pentru acest joc?
F.Ș.: Nu avem probleme de lot și asta este un lucru bun. Pe unde am lucrat nu prea au fost probleme de accidentări și o să am grijă ca și de aici înainte să fim feriți de necazuri.