13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTricolorii, în gardă pentru dubla cu Armenia și Kazahstan

Tricolorii, în gardă pentru dubla cu Armenia și Kazahstan

Christoph Daum și-a mobilizat foarte bine elevii în această săptămână și speră la șase puncte din cele două deplasări (Foto: frf.ro)
Christoph Daum și-a mobilizat foarte bine elevii în această săptămână și speră la șase puncte din cele două deplasări (Foto: frf.ro)

Naționala României întâlnește sâmbătă, de la ora 19.00, la Erevan, reprezentativa Armeniei, partida contând pentru etapa a doua din grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018, găzduit de Rusia. Tricolorii vor lupta apoi și împotriva echipei similare a statului Kazahstan, confruntarea fiind programată marți, tot de la ora 19.00 și tot în deplasare, astfel că selecționerul României, Christoph Daum, și-a mobilizat foarte bine elevii în această săptămână. Tehnicianul german le-a spus răspicat tricolorilor că nu mai există meciuri ușoare și meciuri grele, toate sunt dificile și trebuie tratate cu maximă seriozitate, pentru că obiectivul acestei duble este obținerea tuturor punctelor.
„Obiectivul nostru este să obținem șase puncte din meciurile cu Armenia și Kazahstan. Nu pot oferi garanția succesului, dar pot garanta că vom face totul pentru a-l obține. Ați observat și la Euro 2016 că reprezentativele care în trecut erau mai slab cotate au devenit foarte disciplinate tactic și au nivel fizic foarte bun. Și cu Muntenegru s-a dovedit că pentru a învinge ai nevoie și de puțin noroc sau cum vreți să îi spuneți. Vom avea destul de multe dificultăți în Armenia, dar sunt convins că vom găsi soluții pentru a câștiga acest meci și apoi ne vom concentra și pe cel din Kazahstan. O luăm pas cu pas“, a explicat Daum, care s-a arătat îngrijorat din pricina gazonului sintetic din Kazahstan.

Crede că ține la „tăvăleală“

Christoph Daum a menționat că nu are o problemă cu antrenorii români care l-au criticat după egalul cu Muntenegru de la Cluj-Napoca și nu se teme de demitere. „Nu este nici o problemă pentru mine. Eu am relații bune nu numai cu jucătorii români, ci și cu unii antrenori. Nu cu toți, pentru că așa se întâmplă în viață. Să ne gândim cum ar fi un antrenor român la echipa națională a Germaniei. Cu siguranță nu toată lumea ar spune despre el că este un antrenor fantastic. Este meseria mea să conving, să muncesc mult și să ajut fiecare echipă de club cât pot de mult, dar la finalul zilei, indiferent de aceste lucruri, voi fi judecat în funcție de rezultate. Îmi doresc cele mai bune rezultate pentru această țară, le merită. Trebuie să vedem însă realitatea și nu e ușor. Problemele se știu, trebuie să schimbăm, dar pentru asta este nevoie de timp. Eu trăiesc și muncesc în această țară dacă se poate 25 de ore pe zi și voi face totul pentru această echipă. Ceea ce nu pot garanta este succesul. Dar voi pregăti și voi da totul pentru ca România să aibă succes. Înțeleg criticile, ele sunt importante pentru că numai așa poți ajunge mai bun. Dar criticile trebuie să fie constructive și de ajutor“, a explicat selecționerul României.

Grupa E

Etapa a 2-a: sâmbătă – ora 19.00: Armenia – România, Muntenegru – Kazahstan; ora 21.45: Polonia – Danemarca.
Clasament: 1. Danemarca 3 puncte (1-0), 2. Polonia 1 (2-2), 3. Kazakhstan 1 (2-2), 4. România 1 (1-1), 5. Muntenegru 1 (1-1), 6. Armenia 0 (0-1).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS