Acasă Sport SCM-U debutează la Pitești în Cupa României

SCM-U debutează la Pitești în Cupa României

Filip Sepa (la minge) şi colegii săi încearcă să treacă de primul tur al Cupei României (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Filip Sepa (la minge) şi colegii săi încearcă să treacă de primul tur al Cupei României (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Filip Sepa (la minge) şi colegii săi încearcă să treacă de primul tur al Cupei României (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Astăzi începe o nouă ediție a Cupei României, într-un nou format. SCM-U Craiova va întâlni în primul tur echipa BCM-U Pitești, iar primul meci se va disputa pe terenul formației argeșene, de la ora 19.45 (DigiSport). Returul va avea loc pe 5 octombrie, în Bănie, de la ora 18.00.
Antrenorul principal al oltenilor, Vladimir Vuksanovic, crede că BCM-U Pitești pornește favorită: „Au jucători mai mulți decât noi, sunt mai bine organizați, sunt la un nivel mai sus decât noi. Vom întâlni o echipă puternică, dar așa cum am zis și înainte de deplasarea de la Sibiu, mergem să jucăm cât mai bine, nu vom ceda“.
Referitor la noul sistem competițional, trebuie spus că cele patru reprezentante ale baschetului masculin românesc din cupele europene, CSM CSU Oradea, U BT Cluj, BC Mureș și Steaua CSM București, sunt calificate în faza superioară a competiției KO, în vreme ce restul echipelor din campionat se vor confrunta în prima fază eliminatorie pentru celelalte patru poziții din Final 8. În fapt, ele se vor confrunta pentru doar trei locuri, deoarece din cauza retragerii premature din competițiile interne a echipei CSM Ploiești, adversara sa stabilită la tragerea la sorți, Phoenix Galați, a obținut accesul automat la turneul final. În afară de confruntarea dintre Pitești și Craiova, în primul tur al Cupei Românei vor mai avea loc meciurile BC SCM Timișoara – BCM Olimpic Baia Mare (azi, ora 18.00) și BC CSU Sibiu – Dinamo București (azi, ora 18.00, DigiSport). Învingătoarele acestor duble manșe vor accede în Final 8, turneu care se va disputa în perioada 15-17 februarie 2017. Cele opt echipe care se vor lupta pentru trofeul competiției KO vor participa la o nouă tragere la sorți pentru stabilirea meciurilor din cadrul sferturilor de finală.
Hristu Șapera, antrenorul echipei din Pitești, consideră că acest sistem competițional, cu doi români în permanență în teren, dezavantajează echipa sa. „Schimbarea de regulament de la campionat la cupă aduce probleme majore unei echipe care încearcă să dezvolte anumite automatisme, niște formule de joc și așa mai departe. Cu siguranță ne vom lupta în cupă, ne dorim să câștigăm, cum e firesc, dar din punctul meu de vedere nu este un lucru corect pentru echipele serioase, pentru echipele care se pregătesc serios. În schimb, îmi place ideea implementată de turneu final cu opt echipe, ridică gradul de spectaculozitate al competiției“, a explicat Șapera, citat de 24secunde.ro.

Exit mobile version