16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportLucrări întârziate pe DN 66, în Defileul Jiului

Lucrări întârziate pe DN 66, în Defileul Jiului

Lucrările în Defileul Jiului nu sunt încă finalizate
Lucrările în Defileul Jiului nu sunt încă finalizate

Lucrările de modernizare a DN 66 pe Defileul Jiului au fost întârziate în această primăvară din cauza temperaturilor scăzute, dar și a ploilor. Potrivit lui Ion Tudor, șeful secției Târgu Jiu a Drumurilor Naționale, muncitorii vor trebui să recupereze în perioada care urmează, având în vedere faptul că se anunță o creștere a temperaturilor. Drumarii nu au putut turna asfaltul și nici să efectueze alte lucrări de consolidare a drumului. „A fost o perioadă în care s-au mai împotmolit pentru că s-a mers mai greu din cauza temperaturilor. Motivat spune constructorul şi consultantul, din cauza temperaturilor scăzute. Nu se poate turna asfalt, ziduri din beton şi nici la plase nu s-a lucrat până săptămâna trecută. În această perioadă se lucrează la zidurile laterale, se lucrează la rigole şi se stabilizează versanţii. Echipele de alpinişti sunt venite. Sigur vor recupera pentru că este interesul lor să primească banii. Marţi este programată o întâlnire între constructor, consultant, Secţia Târgu Jiu, regionala Craiova, Poliţia Târgu Jiu şi Poliţia Hunedoara pentru a stabili un program“, a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale. Un consorţiu al firmelor Copisa Constructora Pirenaica (Spania) – Chiruli Andrea Impresa Individuale (Italia) – Coremi Inter (România) execută lucrările de modernizare a DN 66 pe tronsonul Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Proiectul este finanţat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi are o valoare de 150 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS