Acasă Sport CSO Filiași, victorie categorică în faţa Minerului Motru (galerie foto)

CSO Filiași, victorie categorică în faţa Minerului Motru (galerie foto)

Filieşenii (în roşu) au câştigat categoric după mult timp (foto: Alexandru Vîrtosu)
Filieşenii (în roşu) au câştigat categoric după mult timp (foto: Alexandru Vîrtosu)
Filieşenii (în roşu) au câştigat categoric după mult timp (foto: Alexandru Vîrtosu)

Formația CSO Filiași s-a impus cu scorul de 3-0 în partida disputată vineri, pe stadionul „Chimia” din Ișalnița, în compania Minerului Motru, contând pentru etapa a 24-a din Liga a III-a, seria 4.

Oaspeții au plecat din start cu șansa a doua, pentru că au început în poartă cu un jucător de câmp, fundașul dreapta Beniamin Alexandru Iancu (foto 2). Asta pentru că portarul titular, Eugen Șerban, a luat drumul Spaniei, iar rezerva sa, Mirel Gorun, abia a ieşit din spital, în timp ce juniorul Cosmin Noană nu s-a prezentat la meci din motive necunoscute.

Doljenii au deschis scorul prin Lupu, care a reluat cu capul, de la șase metri, o centrare venită de pe partea stângă, din lovitură liberă, de la Neacșu (’11, 1-0).

Gazdele și-au mărit avantajul în minutul 28, când Duriță (foto 3) l-a executat pe Iancu cu un șut de la opt metri, după o minge „așezată” de Petcu (2-0).

S-a făcut 3-0 în minutul 71, golul purtând semnătura lui Florin Petcu, care a șutat la vinclu dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri.

CSO Filiași: Lascu – Orban, Lupu, Istudor, Neacșu – Petcu, N. Popescu (’76, Stoichiţoiu), Duriță (’83, Fruntelată), Cimpoieru (’58, Georgescu) – Pârvuică (’52, Obeanu), Tănase. Antrenor: Dragoș Bon.

Minerul Motru: Iancu – Tudoran, Dicu, Colareza, Dudău – Năuiu – Drăgan, Dinu (’79, Stăncuțu), Nicoloff, Pruteanu – Vrâncuți. Antrenor: Ion Alecu.

Cartonașe galbene: Neacșu ‘7, Duruță ’30, Stoichiţoiu ’80 / Pruteanu ’79.

Au arbitrat: Bogdan Dumitrache – Cristian Cosmescu, Adina Catrina.

Observatori: Grigore Tomoioagă, Gheorghe Croitoru.

În etapa viitoare, CSO Filiași va sta.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version