Acasă Sport Fernando Alonso a scăpat dintr-un accident teribil la Melbourne

Fernando Alonso a scăpat dintr-un accident teribil la Melbourne

Fostul campion mondial Fernando Alonsoscăpat  nevătămat dintr-un teribil accident petrecut în prima a etapă a sezonului din Formula 1 a avut loc la Melbourne.

Fernando Alonso (McLaren Honda) a încercat să-l depăşească pe Esteban Gutierrez (Haas), dar a acroşat roata din stânga spate a acestuia şi a ieşit de pe circuit. Mașina în care se afla Alonso s-a întors de două ori în aer până să se izbească de un parapet.Alonso a coborât nevătămat din maşina făcută praf şi a făcut semne publicului că este în regulă.

Cu toate acestea, medicii au venit să-i acorde primul ajutor. Cursa a fost oprită şi s-a reluat abia după ce au fost îndepărtate toate urmele accidentului teribil. Rosberg, Hamilton şi Vettel au încheiat pe podium la Melbourne.

Prima etapă din noua stagiune de Formula 1 a fost câștigată de Nico Rosberg. Plecat al doilea de pe grila de start, germanul s-a impus categoric, în faţa coechipierului său de la Mercedes, Lewis Hamilton.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version