22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet (m): SCM-U, înfrângere categorică la Oradea (UPDATE)

Baschet (m): SCM-U, înfrângere categorică la Oradea (UPDATE)

Bogdan Popescu (la minge) și colegii săi au suferit la Oradea a doua înfrângere din play-off (foto: arhiva GdS)
Bogdan Popescu (la minge) și colegii săi au suferit la Oradea a doua înfrângere din play-off (foto: arhiva GdS)

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a suferit aseară a doua înfrângere în play-off-ul Ligii Naționale. Oltenii au fost învinși în deplasare de CSM Oradea, cu scorul de 98-76 (23-15, 23-20, 26-17, 26-24). Pentru Craiova au evoluat jucătorii: Pilcevic 11puncte, Pantic 13, Burlacu 9, Bureau 8, Hargrove 7, Micic 8, Negoițescu, Damian 2, Popa 10, Popescu 8. În sfertul al patrulea nu mai puțin de șase ori jucători craioveni au fost eliminați pentru acumularea de cinci greșeli personale. În etapa viitoare SCM-U va juca în deplasare cu Steaua CSM București.

Update (ora 11.00): Am încercat să aflăm de la club ce s-a întâmplat aseară la Oradea, dar ni s-a spus că nu putem primi nici o informație deocamdată, pentru că în jurul prânzului va fi o ședință cu reprezentanții echipei de baschet.

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a spus la conferința de presă de la finalul partidei de aseară că ce au făcut jucătorii Craiovei în sfertul al patrulea a fost „absolut rușinos”.

„În legătură cu sfertul 4, mi se pare absolut rușinos ceea ce s-a întâmplat. Este o lipsă crasă de respect, crasă, a echipei din Craiova. Începând cu antrenorul echipei din Craiova, întrucât el a dictat această mișcare. Este o lipsă de respect adresată competiției din România. Este o lipsă de respect adresată adversarului. Însă în primul rând este o lipsă de respect pe care au arătat-o publicului prezent în sală și publicului din țară care au urmărit partida la televizor. Nu este treaba mea să iau măsuri sau să judec, însă pot să-mi expun punctul de vedere în legătură cu lucrurile la care a fost supusă echipa mea în sfertul 4.
În orice țară din această lume o astfel de atitudine ar fi pedepsită. Nimeni nu are voie să-și bată joc de public și de baschet. Nimeni. Nici la nivel de minibaschet nu se întâmplă așa ceva. În orice caz, ceea ce a făcut astăzi echipa din Craiova nu îi este favorabil absolut deloc. Chiar deloc. Din punctul meu de vedere este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat și sunt de părere că o astfel de atitudine trebuie sancționată întrucât este dăunătoare imaginii acestui sport.
Craiova a încercat prin această abordare să mute atenția de la o înfrângere pe teren, cât se poate de categorică, la alte lucruri. Să nu ofere satisfacție nici echipei, nici publicului, nimănui. Asta a fost dorința lor, care de fapt a izvorât dintr-o neputință crasă. Iar eu nu le fac jocul. Mi-am felicitat jucătorii pentru baschetul prestat și consider că am fost net superiori. Știu că mă repet, dar trebuie să o mai spun o dată, am fost net superiori adversarului din această seară. Net.
De altfel, după cum ați văzut noi am jucat cu absolut toți jucătorii. Vreau să ne concentrăm pe partea baschetbalistică. Aici aș vrea să remarc faptul că noi am pregătit jocul cu scopul de a-i juca cât mai mult pe oamenii mari. Lucru pe care l-am făcut și mă bucur tare mult pentru Barnette, Lucic și Nuhanovic, care ne-au ajutat enorm în acest meci. De altfel, ne-a avantajat faptul că adversarul a jucat cu Bureau la poziția 3. În plus, am plănuit să-l atacăm pe Pantic, care a replicat foarte bine și a făcut un meci bun. Jocul nostru colectiv a fost foarte frumos.
Pe parcursul celor 30 minute în care s-a jucat baschet, am fost net superiori. Sigur, ei au avut niște absențe, dar asta nu e problema noastră. Noi am încercat să jucăm cât mai bine și dacă sfertul 4 s-ar fi desfășurat în condiții normale am fi câștigat meciul la o diferență mai mare decât aceasta.
În acest context mă bucur că nu s-a accidentat nimeni, pentru că acesta era un alt pericol. Mă bucur că am rămas lucizi și nu am răspuns acestor provocări de-a dreptul stupide. Am transmis jucătorilor să nu răspundă provocărilor și să rămână concentrați la jocul lor. Lucru pe care l-au făcut până în ultima secundă și îi felicit pentru asta”, a spus Achim, citat de site-ul oficial al echipei bihorene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS