9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep, prăbușire necontrolată

Simona Halep, prăbușire necontrolată

simona halep

Aventura Simonei Halep (foto) de anul acesta în Orientul Mijlociu s-a încheiat rapid și dureros.
După ce la Dubai fusese eliminată de Ana Ivanovic în turul al doilea, jucătoarea română a avut același parcurs scurt și la Doha, chiar dacă întâlnea o rusoaică aflată pe locul 118 mondial, Elena Vesnina. Constănțeanca a pierdut marți seară, scor 7-6 (1), 4-6, 1-6. Jucătoarea din Ucraina a fost foarte aproape să piardă meciul, după ce Simona câștigase primul set, iar în setul doi avea 4-1. Vesnina, care nu a fost dispusă se renunțe într-o situație în care era dezavantajată clar, a revenit spectaculos și a întors rezultatul. La final a explicat cum a reușit să o învingă pe Halep: „Caracterul m-a ajutat să întorc meciul. Mă gândeam că sunt pe terenul central și că joc împotriva Simonei“.
Erorile tehnice din jocul Simonei au adus lovituri câştigătoare de partea cealaltă a fileului. A fost a cincea înfrângere de anul acesta pentru Halep, care va coborî de pe locul patru pe locul cinci în clasamentul mondial după turneul de la Doha. Ultima oară când Simona Halep a fost a cincea jucătoare a lumii era în mai 2014. „Trebuie să încep din nou să câştig meciuri şi clasamentul va veni pe parcurs. Indiferent ce loc ocup, vreau doar să joc bine. Mă simt bine, sunt sănătoasă, asta e cel mai important“, a spus Simona Halep, conform DigiSport. Românca are trei victorii în 2016, două la Sydney și una în Cupa Fed.
Simona va trebui să aştepte sezonul nord-american de ciment, acolo unde îl va avea din nou alături de ea pe antrenorul Darren Cahill, pentru a o încuraja în momentele de cumpănă. Primul turneu va fi la Indian Wells, în martie.
Dacă Halep a fost eliminată de o jucătoare din afara Top 100 WTA, în schimb, olteanca Monica Niculescu a avut un debut excelent la Doha. Jucătoarea născută în Slatina a eliminat două jucătoare de clasă în precedentele tururi (6-2, 6-2 cu Sabine Lisicki şi 3-6, 6-4, 7-5 cu Jelena Jankovic), dar aseară a fost eliminată de a treia jucătoare a lumii, Agnieszka Radwanska, scor 7-5, 6-1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS