13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDuțescu și Bucur, vicecampioni europeni

Duțescu și Bucur, vicecampioni europeni

Laurenţiu Bucur (al doilea din stânga) şi Dan Duţescu (al treilea din stânga), alături de perechea care i-a învins în finală
Laurenţiu Bucur (al doilea din stânga) şi Dan Duţescu (al treilea din stânga), alături de perechea care i-a învins în finală

Perechea Dan Duţescu (Craiova)/Laurenţiu Bucur (Bucureşti) a participant recent la Campionatul European indoor (în sală) de tenis de câmp rezervat veteranilor. Competiția s-a desfășurat la Seefeld (Austria), iar cei doi români au jucat finala la categoria +55 de ani, fiind învinși de cuplul Joakim Berner (Finlanda)/Pierre Godfroid (Belgia), principalii favoriți, cu scorul de 4-6, 6-4 (10-4). Până în ultimul act, Duțescu și Bucur, favoriți numărul 2 la acest turneu, obținuseră două victorii. Dacă în primul tur au avut liber, în sferturi, jucătorii români au eliminat o pereche din Suedia, Christer Gardell/Kallen Henrik, scor 7-5, 7-5, iar în semifinale au trecut de italienii Adriano Basso/Vicenzo Piazza cu 6-4, 6-2. „S-a jucat pe o suprafață rapidă, mochetă, și ne-a avantajat. În finală am întâlnit o echipă foarte puternică, Godfroid este lider mondial la dublu și pe locul trei în clasamentul de simplu, iar partenerul său, Berner, a fost pe locul cinci în clasamentul de dublu din 2014. Ambii sunt profesioniști, au făcut parte din echipele lor de Cupa Davis în trecut. Am câștigat primul set în fața lor, iar în cel de-al doilea am avut trei șanse să închidem meciul, dar nu le-am fructificat. Este bun și locul doi la un Campionat European indoor, la care au participat sute de jucători de tenis“, a explicat craioveanul Dan Duțescu.

12626017_1065376033484085_1271936397_n

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS