10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Jurj, convocat la România U18 pentru două amicale împotriva Moldovei U19

Fotbal – Jurj, convocat la România U18 pentru două amicale împotriva Moldovei U19

Sergiu Jurj (la minge) va evolua sub tricolor împotriva Moldovei U19 (foto: Alexandru Vîrtosu)
Sergiu Jurj (la minge) va evolua sub tricolor împotriva Moldovei U19 (foto: Alexandru Vîrtosu)

Atacantul formației secunde a CS Universitatea Craiova, Sergiu Jurj, a fost convocat de selecționerul României Under 18, Costel Enache, pentru două jocuri de verificare în compania reprezentativei Under 19 a Moldovei. Primul amical este programat joi, de la ora 15.00, la Orhei (la 54 km de capitala Republicii Moldova), iar cel de-al doilea, pe sâmbătă, de la ora 11.00, la Chișinău.
Lotul convocat de selecționerul Costel Enache este următorul: portari: Ionuț Poiană (Steaua), Bogdan Hodoroabă (LPS Bihorul); fundași: Andrei Vlădescu (SCM Pitești), Andrei Rusu (Academia „Gheorghe Hagi”), Norbert Csiki (CFR Cluj), Paul Copaci (UTA Bătrâna Doamnă); mijlocași: Marian Jecu (Delta Aegyssus Tulcea), Doru Dumitrescu, Andreas Iani (ambii Academia „Gheorghe Hagi”), Sergiu Jurj (CS Universitatea Craiova), Lucian Oprea, Eduard Codrean (ambii ACS Poli Timișoara), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Cristian Copot-Barb (Ceahlăul); atacanți: Sebastian Velcotă (CSM Lugoj), Mircea Manole (Academia „Gheorghe Hagi”), Bogdan Szijj (CSM Școlar Reșița), Denis Man (UTA Bătrâna Doamnă), Alexandru Istrate (Oțelul Galați).
La primele sale jocuri pe banca echipei naționale Under 18, la începutul lunii octombrie, Costel Enache și-a trecut în palmares o remiză și o victorie contra Suediei (2-2 și 2-1).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS