11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportIrina Begu și Monica Niculescu, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Washington

Irina Begu și Monica Niculescu, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Washington

Jucătoarele române de tenis Irina-Camelia Begu și Monica Niculescu s-au calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului WTA de la Washington, dotat cu premii totale în valoare de 226.750 dolari.
Begu, cap de serie numărul 6 la această competiție, a învins-o cu 3-6, 7-5, 6-4 pe slovena Polona Hercog, în timp ce Monica Niculescu s-a impus tot în trei seturi, 1-6, 6-1, 6-4, în fața americancei Lauren Davis, scrie Agerpres.

Cele două reprezentate ale României și-au asigurat câte un cec în valoare de 6.200 dolari și 60 de puncte WTA în urma acestor victorii. În sferturile de finală, Monica Niculescu o va avea ca adversară pe cea de-a doua favorită a turneului de la Washington, australianca Samatha Stosur, care a trecut cu 6-1,7-5 de Irina Falconi (SUA), în timp ce Irina Begu va juca împotriva câștigătoarei partidei dintre rusoaica Ekaterina Makarova, principala favorită, și belgianca Alison Van Uytvanck.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS