21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportȘahistele din Bănie, nevoite să concureze pe o căldură sufocantă

Șahistele din Bănie, nevoite să concureze pe o căldură sufocantă

premiere echipe sah fete

Șahistele de la CSM Craiova au obținut noi medalii, de data aceasta în cadrul Campionatului Naţional pe echipe pentru juniori şi copii, desfășurat recent la Iaşi. Asta în ciuda problemelor organizatorice evidențiate de Adrian Georgescu, unul dintre cei doi antrenori care au însoțit sportivele în orașul moldav. Mai exact, concursul s-a desfășurat într-o sală în care era o căldură sufocantă. „Condițiile a fost îngrozitoare. Era foarte cald, peste 35 de grade Celsius în sala de joc, nu era aer condiționat. Și în căminul în care am stat a fost aceeași situație și nu puteam dormi din cauza căldurii. A fost o competiție infernală, dar până la urmă s-a terminat cu bine pentru noi“, a spus Adrian Georgescu. CSM Craiova a avut înscrise în concurs trei echipe de fete, categoriile 10 ani, 16 ani şi 18 ani, dar acestea au participat şi la categorii superioare de vârstă. Echipa de la categoria de vârstă 10 ani, debutantă la junioare, a ocupat locul şase la şah practic şi şah blitz şi locul şapte la şah rapid. Fetele care au compus echipa au fost Andreea Dorobanţu, Diana Angheluţă şi Diana Marcu. Echipa de 16 ani, compusă din Andreea Tobă, Raluca Angheluţă şi Miruna Davidescu, a concurat în două dintre probe la o categorie superioară, cea de 18 ani, şi a obţinut o medalie de bronz la şah rapid şi una de argint la şah blitz. La şah practic, fetele au participat la categoria lor, 16 ani, dar s-au clasat pe poziţia a şasea. Performanţele au fost îmbogăţite de formaţia fetelor de 18 ani, alcătuită din Georgiana Stanciu, Andreea Cîrlig şi Clara Ciocan, care a fost foarte aproape de a obţine titlul naţional la şah practic. În cele din urmă, a ocupat locul secund, după ce s-a aflat la egalitate perfectă cu echipa de pe prima poziţie, dar ultimul criteriu de departajare, cel al mediei de vârstă, a defavorizat echipa craioveană. Și fetele ce compun echipa de 18 ani au urcat în întrecere celor de 20 de ani, alăturându-se echipei şi Dariana Didiliuc, care şi-au trecut în cont o medalie de bronz şi una de argint. Delegaţia craioveană a fost condusă la Iaşi de antrenorii Adrian Georgescu şi Iulian Marcu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS