Retrasă din activitate la doar șase săptămâni după triumful de pe iarba londoneză, în 2013, Marion Bartoli a explicat în termeni duri înfrângerea neașteptată a Simonei Halep la Wimbledon, potrivit Digisport.ro. „Înainte de turneu nu trebuia să se gândească la punctele pe care trebuie să le apere în clasament. Asta înseamnă de fapt că o obsedează acest lucru și că nu se gândește decât la asta. Este una dintre jucătoarele care au urcat foarte repede în clasament, fără a avea atuuri importante. Există lacune, iar acestea sunt amplificate când apare presiunea“, a declarat fostul număr 7 mondial, într-un interviu pentru jurnaliștii de la L’Equipe.
Ultimul meci al lui Bartoli a fost chiar împotriva Simonei Halep, la Cincinnati. Jucătoarea care câștigase în minimum de seturi toate meciurile din acel an, de la Wimbledon, a cedat în fața Simonei cu 6-3, 4-6, 1-6.
„Nu înţelegeam de ce câștigă atât de multe meciuri. Nu are ce îi trebuie. Când nu ai mare lucru și ești mereu implicată în meciuri complicate asta uzează“, a subliniat Marion Bartoli. Semifinalistă în 2014, Simona Halep a oferit surpriza zilei de marți în turneul de la Wimbledon, după ce a fost eliminată de Jana Cepelova, locul 106 WTA. Joi, Halep a jucat la dublu, alături de craioveanca Elena Bogdan. Cele două au fost învinse în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-1, după 54 de minute, de cuplul Su-Wei Hsieh/Flavia Pennetta (Taiwan/Italia), cap de serie numarul 7.