13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDan Zdrâncă, bucuros că va continua la Al Hilal

Dan Zdrâncă, bucuros că va continua la Al Hilal

Dan Zdrâncă îşi doreşte un sezon şi mai bun cu olimpicii de la Al Hilal (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Dan Zdrâncă îşi doreşte un sezon şi mai bun cu olimpicii de la Al Hilal (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Fostul portar Dan Zdrâncă a avut parte de o surpriză plăcută din partea șeicilor care conduc formația saudită Al Hilal. Craioveanul, care va împlini 34 de ani pe 8 iulie, se bucură de încrederea oficialilor arabi, dovadă fiind faptul că s-a întors în țară, în vacanță, cu un nou contract în „buzunar“ și cu o remunerație mult mai mare. Dan Zdrâncă a stat de vorbă cu GdS despre experiența petrecută la echipa olimpică a lui Al Hilal, unde s-a ocupat de pregătirea portarilor și a contribuit astfel la titlul de vicecampioană.
GdS: Iată-te din nou acasă, într-o scurtă vacanță. Cum ți-a mers în Emirate?
Dan Zdrâncă: Sunt bucuros, pentru că a fost un an competițional bun din toate punctele de vedere.
GdS: Continui cu echipa olimpică a lui Al Hilal?
D.Z.: Da. Finalul sezonului a fost cu multe surprize, neașteptat de bune pentru mine. Îmi expira contractul, iar în ultima mea zi de lucru în Arabia Saudită mi s-a propus prelungirea înțelegerii. Am acceptat imediat, pentru că oferta era greu de refuzat. În plus, erau și alte beneficii stipulate acolo.
GdS: Pe lângă salariu și celelalte avantaje, te-ai bucurat că poți să-ți continui munca?
D.Z.: Cu siguranță, pentru că am muncit serios acolo și chiar îmi părea rău să las pe altcineva să culeagă roadele. Mă bucur că nu m-am oprit la jumătatea drumului, pentru că am niște portari foarte buni, care au progresat foarte mult sub comanda mea. Spre exemplu, unul dintre portari, Sultan, este nelipsit de la naționala olimpică de când am venit eu. Fără să-l laud aiurea, e departe ca valoare de toți tinerii de vârsta lui (19 ani – n.r.).

„Mi-au prins bine experiențele anterioare, din Oman“

GdS: Ați ieșit vicecampioni…
D.Z.: Da, dar din păcate asta este o bilă neagră, ca să zic așa. Obiectivul era titlul, dar atât s-a putut în condițiile date și șeicii au înțeles asta, pentru că ne-au luat la echipa mare în jur de șapte jucători. În campionat am fost în mare parte pe locul doi, am fost și pe prima poziție în două-trei etape, dar spre final ne-am împotmolit cu echipele slabe și a contat enorm. Nu a fost supărare prea mare din partea clubului, iar faptul că mi s-a propus prelungirea contractului înseamnă mult și dovedește ce spun. Ca idee, înainte să venim noi, echipa olimpică era antrenată de un neamț, a ieșit campioană, dar jocul nu i-a mulțumit pe conducători și l-au schimbat. La noi au apreciat evoluția echipei, s-a văzut un mare progres individual.
GdS: Cum te simți în fotbalul din Arabia Saudită?
D.Z.: Pot spune că bine. Mi-au prins bine experiențele anterioare, din Oman. Am învățat cum să vorbesc cu jucătorii, să-i înțeleg, pentru că ei, fiind musulmani, sunt diferiți de noi, europenii, și au alte obiceiuri, au aproape tot ce vor și trebuie să știi cum să-i stimulezi. Nu mi-e ușor deloc departe de soție și de cele două fete, vorbim des pe internet, dar nu-i
totuna. Au mai venit și la mine, în vizită, în vacanță, dar nu am stat prea mult timp împreună anul acesta sau mai bine zis nu cât mi-aș fi dorit eu. Cu toate astea nu regret, pentru că nu știu ce reușeam să realizez în România, unde fotbalul nu o duce prea bine din punct de vedere financiar.

Îi este recunoscător lui Reghecampf

GdS: Cu Laurențiu Reghecampf ai mai ținut legătura după ce a plecat de la Al Hilal?
D.Z.: Sigur. Am vorbit de multe ori la telefon și ținem legătura în continuare. M-au ajutat enorm în viață Laurențiu și Anamaria (Prodan – n.r.) și le mulțumesc pe această cale. Dacă mă vor solicita și în alte părți, voi accepta cu plăcere să lucrăm împreună.
GdS: Când revii la muncă și ce obiectiv aveți?
D.Z.: Mă întorc în Arabia Saudită la începutul lunii august, până atunci stau acasă, cu familia și prietenii. Legat de obiectiv, nu știu ce să spun acum, pentru că mie nu mi s-a trasat nimic, dar cu siguranță vor titlul. Dacă nu vom mai face pași greșiți aiurea cu echipele mici, sunt sigur că nu vom avea nici o problemă în a termina primii, pentru că avem un lot bun, se muncește bine și e seriozitate maximă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS