Acasă Sport Antrenorul emerit Dumitru Popescu, pentru ultima dată la LPS „Petrache Trișcu”

Antrenorul emerit Dumitru Popescu, pentru ultima dată la LPS „Petrache Trișcu”

Spadasinii și-au luat rămas bun de la fostul antrenor (foto: Florin Pițulescu)
Spadasinii și-au luat rămas bun de la fostul antrenor (foto: Florin Pițulescu)
Spadasinii și-au luat rămas bun de la fostul antrenor (foto: Florin Pițulescu)

Antrenorul emerit de scrimă Dumitru Popescu, care s-a stins din viață ieri, la vârsta de 72 de ani, a ajuns în această dimineață, pentru ultima dată, la sala de scrimă din incinta Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” din Bănie, care îi era ca o a doua casă.

Practicanții scrimei dar și restul elevilor de la ”Trișcu”  au fost prezenți în număr mare pentru a-și lua „rămas bun” de la cel care le-a călăuzit drumul spre performanță multora dintre ei. Și colegii, antrenori și profesori, au vărsat o lacrimă pentru Dumitru Popescu, un antrenor cu rezultate remarcabile.

Atât la sosirea cortegiului funerar cât și la plecare, spadasinii s-au așezat în două părți, cu spadele în mână, pentru a-i da ultimul salut antrenorului care lasă în urma sa multă tristețe.

De la școală, trupul neînsuflețit al lui Dumitru Popescu a ajuns la biserica din Cimitirul Sineasca, acolo unde va fi depus până mâine, la ora 14.00, când este programată slujba de înmormântare.

 

 

Exit mobile version