12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal (m) - Dorin Dragnea: Mi s-a propus prelungirea contractului, dar nu am luat o decizie

Handbal (m) – Dorin Dragnea: Mi s-a propus prelungirea contractului, dar nu am luat o decizie

Jucătorul echipei de handbal masculin Energia Târgu Jiu, Dorin Dragnea, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că i s-a propus de către conducerea clubului prelungirea contractului, însă nu a luat încă o decizie în acest sens. „Nu știu unde voi fi în iunie, nu am luat nici o decizie, nu mă grăbesc, aștept. Deocamdată am un contract până pe 1 iunie și o să-l respect. Nu știu dacă rămân să joc și la barajul de pe 5 iunie, mă gândesc la meciul de mâine, nu mă gândesc la baraj. Mi s-a propus prelungirea contractului, dar deocamdată vrem să vedem rezultatul de mâine, după care se vor lua anumite decizii”, a spus handbalistul, citat de Agerpres.

Dorin Dragnea a mai spus că ar fi o tragedie ca Energia să retrogradeze, afirmând că echipa a arătat în anii trecuți că are valoare: „Am avut ani și mai negri, am jucat la niște echipe care au retrogradat, nu știu dacă au retrogradat din cauza mea, dar nu este cel mai urât an. A fost un sezon cu bune și rele, partea bună a fost că am jucat finala Cupei României, partea rea e că suntem la retrogradare, din păcate. E o tragedie ca această echipă să retrogradeze, pentru că am arătat în anii trecuți că avem valoare și ne putem bate pentru primele cinci locuri”.
Energia va disputa miercuri seară partida cu HC Vaslui din etapa a 9-a a play-out-ului Ligii Naționale, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS