Tenismanul craiovean Florin Mergea, care a câştigat împreună cu indianul Rohan Bopanna turneul de categorie Masters 1000 de la Madrid, a urcat cinci poziţii în ierarhia ATP de dublu dată publicităţii ieri şi ocupă locul 14, cel mai bun din carieră, cu 4.380 de puncte. Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India) s-a impus duminică în finală, scor 6-2, 6-7 (5), 11-9, în fața cuplului Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia), cap de serie numărul 5. Aceasta este cea mai bună performanţă din cariera jucătorului român, care a obţinut astfel al patrulea titlu din carieră la dublu. Florin i-a dedicat soției sale Diana trofeul cucerit în capitala Spaniei: „Mulţumesc soţiei. Ea este motivul pentru care sunt aici. Mulţumesc echipei mele, a fost nemaipomenită în ultimele zile. Mulţumesc şi fanilor români, care m-au susţinut în fiecare zi“. Premiul total pentru câştigarea titlului la Madrid Open este de 247.560 de euro, la care se adaugă câte 1.000 de puncte în clasamentul ATP de dublu.