10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii, în vizită la campioană

Craiovenii, în vizită la campioană

Voleibaliștii de la SCM-U Craiova întâlnesc astăzi (ora 17.00) în deplasare campioana en-titre și totodată liderul campionatului, CVM Tomis Constanța, în penultima etapă din returul Diviziei A1. În partida tur, formația de la malul mării s-a impus cu scorul de 3-2, iar jocul de astăzi este deschis oricărui rezultat. În această rundă, Dinamo București, ocupanta locului trei, a fost învinsă de Banatul Caransebeș, cu 3-1, iar, dacă obțin o victorie de trei puncte cu Constanța, elevii lui Dan Pascu, aflați pe locul patru, ar putea egala la puncte formația bucureșteană.
În etapa a 21-a din Divizia A1 feminină, SCM-U Craiova a fost învinsă, pe teren propriu, cu 3-0 (25-14, 25-14, 25-19), de către Volei Alba Blaj. Oltencele ocupă locul nouă, fără șanse la play-off, iar în ultima rundă din retur vor înfrunta campioana Știința Bacău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS