13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii, la primul „vals“

Gorjenii, la primul „vals“

Mihai Roman (la minge) are şansa să-şi continue „recitalul“ de goluri în poarta „câinilor“ (Foto: panduriics.ro)
Mihai Roman (la minge) are şansa să-şi continue „recitalul“ de goluri în poarta „câinilor“ (Foto: panduriics.ro)

S-a terminat cu meciurile fără miză pentru Pandurii Târgu Jiu. Trupa lui Edi Iordănescu întâlnește astăzi, de la ora 19.00 (Digi Sport), pe Dinamo București, în prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii, și, chiar dacă nu și-a făcut „temele“ așa cum ar fi dorit tehnicianul gorjenilor, care a invocat lipsa omogenității și a unei defensive „sudate“, trebuie să lupte și să demonstreze că este capabilă să redevină una dintre echipele respectabile din Liga I.
„Am mai spus că nu reprezintă obiectivul principal Cupa Ligii, dar este un țel și acesta, iar eu îmi doresc să trecem cu bine peste această dublă manșă cu Dinamo și să mergem în finală, apoi vom vedea ce va fi. E un meci deschis oricărui rezultat, în care sperăm să fim motivați, conectați și să ieșim de pe teren cu fruntea sus și cu un rezultat pozitiv. Suferim la capitolul omogenitate, au venit șapte jucători noi (Grecu, Șandru, Vasiljevic, Eric, Mrzljak, Cordoş și Pintilii – n.r.), iar unii dintre ei nu s-au pregătit cu noi absolut deloc în cele două stagii de la Izvorani și Antalya. Avem probleme în defensivă, cu accidentaţi și suspendaţi și va trebui să aliniem o apărare formată din jucători noi și mă refer la Vasiljevic, Cordoş, Mrzljak și Grecu. Și Dinamo e posibil să sufere la omogenitate, apărând și la ei atâtea nume noi, Marius Niculae, Gicu Grozav, Grigore, Machado, dar sunt jucători cu experiență și calitate, care pot face diferența. Dinamo este Dinamo, indiferent de forma pe care o traversează. E o echipă cu tradiție și cu pretenții. Conducerea și suporterii pun o presiune pe jucători și ei vor veni motivați și conectați. Au ieșit din Cupa României, șansele de a câștiga titlul sunt aproape de zero, iar Cupa Ligii e singurul obiectiv pe care-l pot atinge. Sunt sigur că vor veni și vor evolua cu echipa cea mai bună pe care pot să o formeze la momentul jocului“, a spus Edi Iordănescu, în cadrul ultimei conferințe de presă.

Pintilii: Nu pot da nici un pronostic

Abia reîntors la Târgu Jiu, mijlocașul Mihai Pintilii a afirmat că își dorește să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor echipei Pandurii, sperând să câștige „dubla“ cu Dinamo. „Îmi doresc să câștigăm, să ajungem în finală, să câștigăm și trofeul, dar vom vedea ce vom reuși. Important este să nu luăm gol și să marcăm noi, ca să luăm o opțiune serioasă în privința calificării în ultimul act. Nu am văzut nici un meci amical al lui Dinamo, nu știu cum joacă și nu pot da nici un pronostic, dar e un meci acasă și trebuie să-l câștigăm“, a spus Pintilii.
„Sper să fie trei luni foarte bune pentru mine și pentru Pandurii. Sunt foarte bucuros că am venit la Târgu Jiu și vreau să-i mulțumesc cu această ocazie conducerii, lui Edi Iordănescu pentru că m-a vrut la echipă și sper să ajut la îndeplinirea obiectivelor pandurilor. În primul rând, sper să câștigăm primele meciuri. E foarte important acest lucru, să ieșim din zona retrogradării, apoi o să vedem ce putem face pas cu pas. Pentru mine, Pandurii este a doua casă. Pandurii m-a lansat în fotbalul mare, am ajuns la Steaua, la națională… Locul 12 nu este pentru Pandurii. Important este să jucăm ce ne cere Mister (Edi Iordănescu – n.r.) și să încercăm să luăm de fiecare dată cele trei puncte. Trebuie să ne îndepărtăm foarte repede de zona retrogradării“, a completat Mihai Pintilii.

Eric: La Pandurii nu este nici o vedetă

Alt mijlocaș chemat să ajute Pandurii în tentativa sa de a evita retrogradarea, Eric de Oliveira, a spus că suporterii trebuie să aibă așteptări mari în privința Cupei Ligii, visând la cucerirea trofeului. „Trebuie să avem așteptări mari în Cupa Ligii. Cred că a fost foarte frumos când echipa a ajuns pe locul doi în Liga I, când s-a calificat în cupele europene și sper ca lumea
să-și amintească astea peste 20 de ani, dar ar fi frumos să obținem și un trofeu, primul din istoria clubului. Ca să se întâmple asta trebuie să trecem de Dinamo în semifinale și eu cred că avem jucători buni, cu personalitate și putem deveni campioni în această competiție. Personal, n-am câștigat nimic în viața mea și ar fi ceva de neuitat. O respectăm pe Dinamo, știm că ne așteaptă un meci foarte dificil, dar o să încercăm să câștigăm“, a spus fotbalistul cariocas. „Sunt refăcut 100%. Nu mă mai doare genunchiul și acum sunt aproape de a găsi forma mea fizică. Voi munci și voi aștepta șansa mea la echipă. Sunt foarte bucuros că a venit și Pintilii. Mihai este un jucător de națională, care a fost campionul României, a jucat la Al Hilal, o echipă mare din Arabia, și eu sunt sigur că venirea lui va fi un plus pentru echipă. La Pandurii nu este nici o vedetă, nici eu, nici el, nici Nistor, așa că vom fi o echipă unită și vom face tot ce-i posibil ca să fie bine. Sunt încrezător că noi vom scăpa de retrogradare și sper să fim surpriza returului de campionat și, cine știe, dacă trecem de Dinamo, putem cuceri primul trofeu din istoria clubului“, a punctat Eric.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS