Acasă Sport Irina Begu, calificată în turul al doilea al probei feminine de dublu...

Irina Begu, calificată în turul al doilea al probei feminine de dublu de la Australian Open

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Irina Begu și Lara Arruabarrena (Spania) s-a calificat astăzi în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, învingându-le pe chinezoaicele Zhaoxuan Yang/Qiu Yu Ye cu scorul de 5-7, 6-4, 6-4
Begu și Arruabarrena, învingătoare după două ore și 8 minute de joc, și-au asigurat un cec de 21.000 de dolari australieni și 130 de puncte WTA.
Cuplul româno-spaniol va juca în faza următoare contra favoritelor nr. 14, Yung-Jan Chan (Taiwan)/Jie Zheng (China), victorioase cu 6-3, 6-0 în fața perechii Klara Koukalova (Cehia)/Stefanie Voegele (Elveția).
Irina Begu este calificată și în turul al treilea al probei de simplu (premieră pentru ea la un turneu de Grand Slam), unde o va înfrunta pe Carina Witthoeft (Germania).

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version