Acasă Sport Baschet (m): SCM-U Craiova, victorie la scor cu albanezii de la...

Baschet (m): SCM-U Craiova, victorie la scor cu albanezii de la Vllaznia

Travis Bureau şi colegii săi au avut cel mai uşor meci din acest an (foto: Lucian Anghel)
Travis Bureau şi colegii săi au avut cel mai uşor meci din acest an (foto: Lucian Anghel)
Travis Bureau şi colegii săi au avut cel mai uşor meci din acest an (foto: Lucian Anghel)

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a obţinut, în această seară, pe teren propriu, a treia victorie din grupa B a Ligii Balcanice.

Oltenii au învins fără emoţii formaţia albaneză Vllaznia, cu scorul de 86-45 (22-12, 18-11, 27-8, 19-14) şi au obţinut calificarea în faza următoare, Top 8.

Aceasta este a treia victorie obţinută de alb-albaştrii în decurs de şase zile, două fiind în Liga Balcanică şi una în campionat.

Deoarece valoarea adversarului i-a permis, Andelko Mandic, antrenorul formaţiei craiovene, a trimis în teren toţi jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie: Petrişor (3 puncte), Bureau (10) , Ciotlăuş (12), D. Andrei, Bozovic (11), Boltic (3), Şanta (8), Marojevic (6), Corneanu (12), Bosnjak (4), Damian (11) şi Micic (6).

Tânărul Andrei Damian a evoluat 23 de minute şi a marcat 11 puncte

Echipa din Bănie a fost susţinută de un grup de studenţi sârbi, dar şi albanezii de la Vllaznia au avut zece susţinători, şi ei tot studenţi la Universitatea din Bănie.

În ultimul meci din grupa B, SCM-U Craiova va întâlni marţea viitoare, tot acasă, pe Mornar, din Muntenegru.

Exit mobile version