10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMandic: Teoretic, avem șanse egale cu Ploieștiul

Mandic: Teoretic, avem șanse egale cu Ploieștiul

În ultimul meci disputat în Polivalentă, în luna octombrie, ploieștenii (în albastru) s-au impus cu scorul de 97-71, calificându-se în faza următoare a Cupei României
În ultimul meci disputat în Polivalentă, în luna octombrie, ploieștenii (în albastru) s-au impus cu scorul de 97-71, calificându-se în faza următoare a Cupei României

În prag de iarnă, baschetbaliștii de la SCM-U Craiova vor primi vizita campioanei CSU Asesoft Ploiești. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 17.30, în Polivalentă.

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova va înfrunta sâmbătă formația CSU Asesoft Ploiești, în cadrul etapei a noua din Liga Națională. Meciul se va desfășura în Sala Polivalentă din Craiova, de la ora 17.30 (DigiSport1). Cele două combatante s-au mai întâlnit în acest sezon, dar în Cupa României, prahovenii calificându-se mai departe după două victorii: 70-64 la Ploiești, după un meci bun al elevilor lui Andelko Mandic, și 97-51, în Bănie, la finalul unei confruntări în care ploieștenii au avut procentaje senzaționale la aruncările de trei puncte.
Dacă în fieful prahovenilor nu au emis pretenții la victorie, pe teren propriu, baschetbaliștii din Bănie au cunoscut gustul victoriei în fața echipei care a dominat baschetul românesc în ultimul deceniu.
Ultima victorie a oltenilor s-a consemnat anul trecut în apropierea Crăciunului, când Travis Bureau și colegii săi s-au impus cu scorul de 86-76. Istoricul confruntărilor directe este favorabil Asesoftului, care s-a impus în 11 din cele 14 partide disputate.
În acest sezon din Liga Națională, SCM-U Craiova are patru victorii și trei înfrângeri, iar Asesoft Ploiești are șase victorii și două înfrângeri.

Krstanovic: Avem idee cum să jucăm împotriva lor

Antrenorul craiovenilor, Andelko Mandic, crede că echipa sa are șanse de victorie, dar jucătorii trebuie să fie foarte atenți, deoarece o echipă precum Asesoft speculează orice greșeală.  „Nu spun că nu vom avea șanse, pentru că teoretic echipele pornesc cu șanse egale. Depinde de ce echipă vor introduce cei de la Ploiești în teren. Dacă vor juca cu șase dintre cei mai buni străini, șansele noastre nu sunt mari. Noi trebuie să jucăm cât putem de bine. Vom pregăti meciul din punct de vedere al tacticii cât de bine vom putea. Echipele mari te pedepsesc pentru fiecare greșeală. Nu conduc cu 20 de puncte din prima, ci speculează fiecare eroare a adversarului. Sper că publicul va veni după meciul de fotbal de pe stadion la sală și vor susține echipa. Le promit că vom face un joc bun“, a spus sârbul.
Despre meciul cu echipa campioană a vorbit și Zoran Krstanovic, cel mai bun marcator din campionatul intern în acest sezon, cu o medie de 23,3 puncte pe meci. „Va fi un meci greu, trebuie să jucăm bine 40 de minute, pentru că întâlnim o echipă experimentată, care va profita de orice greșeală a noastră. I-am mai întâlnit de două ori în acest sezon, în Cupă, și acum avem idei cum să jucăm împotriva lor și cum să controlăm jocul. Cred că mental și fizic suntem pregătiți pentru acest meci“.

Accidentări pe bandă rulantă în lotul craiovean

Bilanțul de până acum al oltenilor îl mulțumește pe antrenorul Andelko Mandic, care s-a confruntat în permanență cu probleme medicale în lot. „Suntem pe drumul cel bun. Sunt trist doar pentru eșecul de la Mediaș, dar suntem pe drumul cel bun, când vorbim despre obiectivul pentru play-off. Am jucat șapte meciuri. Încă avem probleme de sănătate serioase. Nu știu ce să cred și ce să spun. Este de necrezut! De la 1 august, de când am început pregătirea, nu am putut avea toți jucătorii la antrenament. Înainte de orice meci întreb doctorul: cine este apt, cine este indisponibil.  Pe deasupra, unii jucători au evoluat nerefăcuți complet, au riscat. Doar trei jucători ai noștri nu au avut probleme medicale: Bozovic, care a venit în septembrie, Krstanovic și Petrișor. Restul au toți probleme, unii mai mari, alții mai mici. Nu spun asta ca să îmi creez alibi, dar asta e situația, din păcate. De exemplu, Otovic a avut probleme la genunchi din 25 august. Nu puteam aștepta foarte mult să fie recuperat sută la sută. Tot respectul pentru tinerii Damian, Ciotlăuș și Corneanu, dar dacă nu sunt jucătorii importanți apți la antrenament, nu poți să te pregătești la intensitate maximă, apoi este greu să joci altfel“, a spus Mandic.
Antrenorul chiar s-a gândit să aducă un preot la sală: „Am propus să aducem preotul la sală. În Grecia, Cipru, vin în fiecare an preoții la sală, e normal. Nu sunt atât de religios, dar nu știu ce să mai fac. Trebuie să încercăm totul“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS