Acasă Sport Voleibaliștii craioveni, hotărâți să-i elimine pe sârbi

Voleibaliștii craioveni, hotărâți să-i elimine pe sârbi

Petar Turanjanin (numărul 14) a evoluat ani buni la Partizan Belgrad. Acum joacă la SCM-U Craiova și vrea să elimine formația sârbă
Petar Turanjanin (numărul 14) a evoluat ani buni la Partizan Belgrad. Acum joacă la SCM-U Craiova și vrea să elimine formația sârbă

SCM-U Craiova are nevoie de victorie în meciul de astăzi (ora 19.15), de pe teren propriu, cu Partizan Belgrad, pentru a se califica în turul următor al Cupei CEV. Dacă se vor califica în optimile de finală, oltenii au șanse mari să întâlnească Dinamo București. Dacă pierd, elevii lui Dănuț Pascu vor continua parcursul în cupele europene, dar în Cupa Challenge.

Voleibaliștii de la SCM-U Craiova doresc să avanseze în Cupa CEV, a doua competiție europeană ca valoare. Pentru a se califica în turul următor, optimile de finală, Laurențiu Lică și colegii săi trebuie să învingă astăzi formația sârbă Partizan Belgrad, după ce săptămâna trecută, echipa din țara vecină s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-2. Partida din Sala Polivalentă va începe la ora 19.15 (Digisport 3), iar un bilet de intrare costă cinci lei. Antrenorul Dan Pascu și jucătorii fac apel la public să vină la un meci despre care spun că va fi unul de calitate.
„Mă bazez pe aportul publicului, pentru că în cupele europene este o altă calitate a voleiului, sunt jucători de altă valoare. Nu trebuie ratat un astfel de meci. Pot să garantez că va fi o partidă spectaculoasă și vom face tot posibilul să ne calificăm“, a spus antrenorul Pascu. „Așteptăm suporterii alături de noi. Avem nevoie de ei, pentru că va fi un joc de angajament, un meci-spectacol. Dacă fanii ne vor fi alături, putem profita de lipsa de experiență a adversarilor. Ar fi o presiune în plus pentru ei“, l-a completat Florin Voinea.
Partizan Belgrad este o echipă de tradiție a voleiului sârbesc, obișnuită cu performanțele, având 11 titluri de campioană, 15 cupe cucerite și numeroase participări în Liga Campionilor.

Un sârb din formaţia craioveană își înfruntă fosta echipă

La formația din capitala Serbiei a evoluat ani buni, întâi la juniori, apoi la echipa mare, actualul jucător al echipei SCM-U Craiova, Petar Turanjanin. Jucătorul de 28 de ani, care evoluează pe postul de centru, știe cum ar putea câștiga formația olteană: cu un serviciu foarte bun. „Mi-am început cariera la Partizan, am petrecut acolo șase ani. Este un club de tradiție, cu tineri talentați, dar fără experiență și cred că asta este șansa noastră. Nu am existat în primele două seturi în meciul retur Belgrad și cred că, dacă începeam bine, câștigam cu 3-0 sau 3-1 acolo. Cred că putem să ne calificăm, pentru că eu consider că în Belgrad nu am jucat decât la jumătate din potențialul nostru. Este important să servim bine, pentru că ei joacă foarte rapid și cred că aceasta ar putea fi cheia victoriei“, a spus Turanjanin.
Dănuț Pascu consideră că echipa sa pornește favorită în disputa de astăzi cu formația Partizan Belgrad: „Teoretic, plecăm cu prima șansă, dar ne așteaptă un meci foarte greu. Partizan Belgrad cu siguranță își va lua măsuri tactice pentru a câștiga aici. Voleiul sârbesc are o cotă foarte ridicată, jucători de valoare, care populează multe campionate străine. Știm foarte bine toți câtă determinare arată la fiecare joc, spiritul de luptători. Săptămâna trecută am pierdut cu 3-2, dar trebuie să spun că, deși am început mai slab, echipa a pierdut la mare luptă, după un joc frumos“.

Dacă înving cu 3-0 sau 3-1, se califică direct, la 3-2 se joacă „set de aur“

Pentru a se califica direct în optimile de finală ale Cupei CEV, SCM-U Craiova trebuie să câștige jocul retur cu 3-0 sau 3-1. Dacă oltenii se impun cu 3-2, vor egala situația și va mai fi nevoie să se dispute un „set de aur“, până la 15, pentru a stabili echipa care va merge mai departe.
„Întâlnim o formație tânără, cu potențial, care joacă un volei de calitate. Acest lucru nu trebuie să ne sperie, ci să ne motiveze suplimentar. Sperăm ca plusul de experiență al echipei noastre să se vadă și pe tabelă și să mergem în turul următor în aceeași cupă“, spune jucătorul Florin Voinea. Dacă se vor califica în optimi, craiovenii au șanse foarte mari să înfrunte o altă echipă românească, Dinamo București, care în meciul tur cu Kecskemet RC (Ungaria) s-a impus cu 3-2. „Ar fi ceva unicat să se întâlnească două echipe din aceeași țară în cupele europene“, a spus Voinea, întrebat despre această probabilitate, în timp ce antrenorul Pascu se concentrează mai întâi pe meciul cu Partizan: „Eu nu mă gândesc încă la etapa umătoare. Pentru mine este esențial primul meci, dar ar fi ceva senzațional să jucăm cu Dinamo în turul doi. Pe lângă ambiții și orgolii, ar fi o motivație în plus. Dar întâi să ajungem acolo“.
Dacă, din contră, sunt eliminați din Cupa CEV, voleibaliștii de la SCM-U Craiova vor evolua în Cupa Challenge.

Exit mobile version