16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep, pregătită să-și cunoască adversarele de la Turneul Campioanelor

Simona Halep, pregătită să-și cunoască adversarele de la Turneul Campioanelor

simonahalep

Anul 2014 a fost cel mai bun din cariera jucătoarei române de tenis Simona Halep (foto), care a doborât un record unic în istoria tenisului românesc – a ajuns pe locul doi mondial. Simona s-a confruntat cu mai multe probleme în ultimele luni, dar vrea să încheie anul cu cea mai tare victorie, la Turneul Campioanelor, care va debuta luni în Singapore.
„Mi-am dorit foarte mult anul acesta să ajung la acest turneu, aşa că voi încerca să mă bucur total pentru participarea mea acolo şi să dau tot ce pot“, a spus românca, participantă în premieră la Turneul Campioanelor.
Ea a risipit şi temerile privind accidentarea sa. „Mă simt foarte bine, m-am recuperat, m-am antrenat full şi nu mai am dureri. Am emoţii, dar sunt emoţii pozitive“, a adăugat numărul trei mondial. Simona, care de luni va ocupa însă locul 4 WTA, este a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.
Turneul Campioanelor reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de 6,5 milioane de dolari. Tragerea la sorți este sâmbătă.
Americanca Serena Williams, locul 1 WTA, rusoaica Maria Şarapova, locul 2 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, de luni locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, canadianca Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 8 WTA, şi daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA, sunt celelalte participante la turneul din Singapore. Prima rezervă este germanca Angelique Kerber, locul 10 WTA.
Deşi s-a retras de curând din activitate, chinezoaica Na Li figurează în continuare în ierarhia WTA, pe locul 5, însă nu se va număra printre jucătoarele prezente la Singapore.
Cele opt jucătoare vor fi împărţie în două grupe. În faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând a se califica în semifinale, fază în care se vor întâlni ocupanta locului 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă. Învingătoarele din semifinale îşi vor disputa trofeul.

Câştigătoarea ia 1.500 de puncte

Jucătoarele vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnând un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă câştigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obţinut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Câştigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putând acumula 1.500 de puncte.
WTA nu a dat publicităţii încă distribuţia premiilor în bani, însă la ediţia din 2013, desfăşurată la Istanbul, suma totală a fost de șase milioane de dolari.

Begu luptă pentru finală la Moscova

Irina Begu s-a calificat în penultumul act al turneului de la Moscova după ce a eliminat-o pe Tsvetana Pironkova (Bulgaria) în trei seturi, scor 1-6, 6-3, 6-2. Irina va juca sâmbătă în semifinalele turneului din capitala Rusiei cu Lucie Safarova (Cehia).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS