22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Hai cu victoriile!

Formaţiile oltene din Liga I, CS Universitatea Craiova şi Pandurii Târgu Jiu, vor avea parte de meciuri de „foc“ astăzi, în etapa a şaptea din Liga I, urmând să întâlnească pe Oţelul Galaţi, respectiv Petrolul Ploieşti.

CS Universitatea Craiova întâlneşte astăzi, de la ora 18.30 (Look TV), pe „Ion Oblemenco“, pe Oţelul Galaţi, cele trei puncte puse în joc fiind extrem de importante pentru formaţia din Bănie. În acest duel va debuta oficial şi cuplul de antrenori Sorin Cârţu – Emil Săndoi pe banca grupării alb-albastre, a cărei poziţie din clasament nu reflectă absolut deloc investiţiile făcute şi nici aspiraţiile. Cele aproximativ două săptămâni de întrerupere competiţională, datorate meciului României susţinut în Grecia, în preliminariile CE din 2016, au prins foarte bine noului staff tehnic. Acesta a avut suficient timp la dispoziţie ca să cunoască potenţialul fiecărui jucător, mai ales că juveţii au susţinut şi două amicale pentru a îmbunătăţi relaţiile de joc, ambele câştigate: 2-1 cu OFK Belgrad şi 3-2 cu ACS Podari. În aceste două partide de verificare s-a observat cu uşurinţă că sistemul de joc s-a transformat din 4-2-3-1, folosit de Jerry Gane, în 4-4-2 sau 4-3-3, ambele fiind mult mai eficiente, dovadă stând numărul golurilor marcate.

Ar putea apărea modificări în primul „unsprezece“

De asemenea, portarul Bălgrădean, fundaşii Acka şi Izvoranu, mijlocaşii Varga şi Sin şi atacantul Herghelegiu s-au remarcat în testele susţinute cu OFK Belgrad şi ACS Podari, şi ar putea să fi intrat nu numai pe sub pielea noilor antrenori, ci şi în strategia pentru jocul cu Oţelul. Sorin Cârţu şi Emil Săndoi ar putea să nu mizeze deloc pe internaţionalii Kay, Nuno Rocha şi Nerijus Valskis, care au fost ocupaţi la naţionalele Insulelor Capului Verde, respectiv Lituania, şi asta pentru că nu i-au avut la dispoziţie în timpul antrenamentelor tehnico-tactice. Din acelaşi motiv, ar putea să rateze acest duel şi ultimul sosit, Thaer Bawab, mai ales că iordanianul nu este pus la punct cu pregătirea fizică. De asemenea, Alex Mateiu va absenta cu siguranţă din lot, el nefiind încă refăcut, dar vor reveni Costin Curelea şi Sebastian Achim, care au trecut peste micile probleme medicale pe care le-au acuzat.
Ţinând cont de toate acestea, „unsprezecele“ Craiovei ar putea arăta astfel: Bălgrădean – Dănănae, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Băluţă, Ferfelea, Brandan, Varga – Herghelegiu, Curelea.
„Trebuie să ieşim cât mai repede din postura în care ne aflăm. Suntem în criză de puncte, aşa că ne dorim mult să le acumulăm pe cele trei din meciul cu Oţelul. Avem încredere în jucătorii pe care îi conducem. Au avut o implicare bună la şedinţele de pregătire, dar testul va fi la meciul oficial“, a spus „principalul“ Emil Săndoi.
„Sperăm să facem cele mai bune rezultate aici, dar înainte să ieşim din zona în care ne aflăm, pentru că ne dă frisoane. În primul rând, trebuie să obţinem un rezultat pozitiv în meciul cu Oţelul“, a punctat directorul tehnic al CSU, Sorin Cârţu.

Pandurii vor să sperie „lupii”

Cealaltă reprezentantă a Olteniei din Liga I, Pandurii Târgu Jiu, va primi, de la ora 21.00 (Look Plus, Dolce Sport), vizita Petrolului Ploieşti, echipă care a încheiat activitatea pe plan european şi acum pune mare accent pe întrecerea internă. Gorjenii vin după un minicantonament efectuat la Curtea de Argeş, unde au câştigat cu 8-2 un amical disputat în compania divizionarei C SCM Argeşul Piteşti, şi se simt gata să bifeze un succes în faţa „lupilor galbeni“.
„A fost o perioadă foarte bună de pregătire, un stagiu util. Sper ca luni (astăzi – n.r.) să arătăm bine cu Petrolul“, a concluzionat antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraş.
Tehnicianul pandurilor nu va putea miza în acest meci pe ultimii doi jucători achiziţionaţi, atacantul croat Matika Smrekar şi fundaşul sloven Nejc Mevlja. Primului nu i-a venit cartea verde, iar cel de-al doilea nu este pregătit 100%.
Absenţe de marcă vor fi şi în tabăra petrolistă, antrenorul Răzvan Lucescu neputând să-i utilizeze la Târgu Jiu pe Geraldo şi Texeira, suspendaţi, şi Juan Albin, accidentat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS