12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, în cantonament

Pandurii, în cantonament

Oficialii formației Pandurii Târgu Jiu au dorit ca antrenorul Petre Grigoraș să profite din plin de pauza competițională și să pună la punct relațiile de joc, motiv pentru care au parafat un minicantonament la Curtea de Argeș. Acesta a debutat vineri și se va întinde până pe 14 septembrie. „E o perioadă în care mai putem remedia unele probleme, se vor antrena toţi jucătorii împreună şi asta ne va ajuta mult. Spun asta pentru că Nistor, de exemplu, nu a făcut pregătirea de vară cu noi, și revin şi jucătorii accidentaţi, care vor avea ocazia să se antreneze normal. Îl vom avea şi pe atacantul croat (Matija Smrekar – n.r.) cu noi în pregătire şi are ocazia să se pregătească mai mult timp cu noi până la primul meci oficial“, a declarat antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraș, pentru site-ul clubului.
Lotul deplasat îi cuprinde pe: Stanca, Gliwa, Mingote, Unguruşan, Pleaşcă, Silva, Christou, Momcilovic, Elton, Nistor, Anton, Răduţ, Predescu, Iorga, Buleică, Nicoară, Shalaj, Roman, Smrekar, Negrescu, Şendroiu, Constantin, Piţian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS