13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIese Jerry, intră Săndoi şi Cârţu

Iese Jerry, intră Săndoi şi Cârţu

Rezultatele slabe înregistrate până acum de CS Universitatea Craiova, soldate cu ocuparea ultimului loc în clasamentul Ligii I, nu puteau conduce decât la despărţirea de antrenorul Ionel Gane. Jerry a afirmat de nenumărate ori că el nu renunţă la luptă şi că doar conducerea îl poate elibera din funcţie, lucru care s-a întâmplat ieri după-amiază, din „schemă“ sărind totodată şi secundul George Biţă.
Finanţatorii CSU au decis să meargă tot pe mâna oltenilor şi au bătut palma cu foşti mari jucători ai Craiovei, noul staff tehnic urmând să fie compus din Emil Săndoi – antrenor principal, Sorin Cârţu – director tehnic, Adrian Popescu şi Mircea Irimescu – secunzi şi Silviu Lung – antrenor cu portarii. „Mutarea“ va fi oficializată astăzi, după cum a recunoscut fostul atacant al Craiovei Maxima, Sorin Cârţu. „Este adevărat că ne-am înţeles, dar nu vreau să vorbesc deocamdată pe această temă, pentru că mâine (astăzi – n.r.) va fi făcut un anunţ oficial din partea clubului şi va avea loc şi o conferinţă de presă“, a explicat Sorin Cârţu, pentru GdS.
Contactaţi telefonic, Emil Săndoi şi Jerry Gane au preferat să nu răspundă.

Se caută şi fotbalişti pentru redresare

Situaţia delicată din clasament i-a determinat pe oficialii CSU să înceapă şi căutările unor fotbalişti capabili să readucă liniştea în Bănie, mai ales că perioada de transferări la Liga I se va încheia abia pe 9 septembrie. Nemulţumiţi de randamentul fundaşilor centrali la meciul cu Astra, şi nu numai, oficialii din Bănie au intensificat tratativele cu un apărător sârb de 24 de ani, al cărui nume este ţinut deocamdată secret. Surse apropiate jucătorului susţin că părţile s-au înţeles asupra salariului, dar nu şi asupra primei de instalare, fotbalistul venind la Craiova liber de contract.
Un alt post ce trebuie „acoperit“ este cel de atacant şi asta a lămurit-o golaverajul, CSU marcând doar patru goluri în şase meciuri de campionat şi unul de Cupa Ligii. Deşi în lot se regăsesc patru vârfuri, căpitanul Costin Curelea nu are parte de o concurenţă serioasă, el neputând fi înlocuit cu brio nici de Andrei Ivan, care este mult prea tânăr şi lipsit de experienţă, şi nici de Nerijus Valskis sau Andrei Herghelegiu, dovadă fiind numărul minutelor jucate până acum. Oficialii olteni s-au orientat, ca şi în cazul postului de fundaş, pe piaţa din afara ţării.

Felix Grigore l-a pus pe liber pe Bogdan Pâncu

Tensiuni au fost consemnate în ultimul timp şi la sectorul juvenil, apărând chiar şi o surpriză: Bogdan Pâncu a fost demis de Felix Grigore. Reluând mersul lucrurilor, reamintim că „mariajul“ dintre CSJ Ştiinţa U Craiova şi CSU Craiova a implicat mai mult decât un ajutor cu juniorii dat noului club al Băniei. Pentru ca treaba să meargă „unsă“, fusese cooptat şi conducătorul CSJ-ului, Bogdan Pâncu, în organigrama CSU acesta fiind numit director administrativ al centrului de copii şi juniori. Între timp a fost instalat şi Silviu Bogdan manager pe partea cu fotbalul juvenil şi toate lucrurile au decurs bine până la „dezertarea“ juniorului Alin Dudea la Dinamo. Atunci s-a produs un „scurtcircuit“ şi au apărut reproşurile. Deşi au fost afectaţi la maxim, oficialii grupării din Bănie nu au căutat imediat vinovatul pentru faptul că jucătorului nu i se pusese în faţă un contract pe care să-l semneze şi s-au rezumat doar să-şi ceară scuze suporterilor. Repercusiunile au apărut abia acum, când noul manager general, Felix Grigore, l-a luat la întrebări pe Bogdan Pâncu şi l-a demis din funcţia pe care o deţinea la CSU, reproşându-i şi lucruri care nu-i stăteau în atribuţie, după cum susţine acesta.

„M-au scos ţap ispăşitor”

Bogdan Pâncu s-a arătat afectat de modul cum a fost dat la o parte, considerând că nu a greşit cu nimic. „N-am plecat de bună voie, ci am fost dat afară de Felix Grigore. Mi-a reproşat mai multe lucruri, unele care nici nu mă priveau direct. M-au scos pe mine ţap ispăşitor pentru pierderea lui Dudea şi pentru mai multe, dar nu mă apuc acum să fac gălăgie că nu are rost. Nu o să revin cât e Felix Grigore acolo. Sunt multe lucruri deranjante, dar, repet, nu mă apuc acum să vorbesc despre ei. O să-şi dea singuri seama unde greşesc. Să fie sănătoşi“, a spus Bogdan Pâncu, pentru GdS. „Rămân la CSJ, e mult de muncă şi aici, pentru că a început campionatul, dar şi la AJF Dolj, unde sunt vicepreşedinte şi îmi voi canaliza munca pe aceste două lucruri“, a completat Bogdan Pâncu.
Încercarea de a-i lua un punct de vedere lui Felix Grigore a fost sortită eşecului, acesta nedorind să răspundă la telefon.
Şi pentru că tot suntem la capitolul juvenil, trebuie menţionat că juniorii C (copii născuţi în 1999) ai CSU, antrenaţi de Mugurel Guşatu, vor susţine astăzi două jocuri amicale în compania echipei similare a clubului Dinamo, respectiv LPS Banatul Timişoara. Primul test, cel contra „câinilor“, este programat de la ora 8.45, pe terenul „Petre Deselnicu“ din incinta Complexului Sportiv „Ion Oblemenco“. Al doilea amical, contra bănăţenilor, va avea loc de la ora 18.00, pe stadionul „Extensiv“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS