17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSO Filiaşi e gata de luptă

CSO Filiaşi e gata de luptă

Nou-promovată în Liga a III-a, formaţia doljeană CSO Filiaşi va întâlni sâmbătă, de la ora 18.00, la Braloştiţa, pe Naţional Sebiş, partida contând pentru prima etapă din seria a III-a.
Directorul sportiv Florin Spânu ştie că adversara va veni cu gândul la victorie, dar crede că elevii lui Gigi Ciurea vor face o partidă bună şi că vor contabiliza cel puţin un punct. „Am căzut cu o echipă bună în prima etapă, o formaţie care trage la promovare. Naţional Sebiş are jucători care au evoluat şi în Liga I, şi îi nominalizez pe Mardare şi Apostol – de la Steaua, Roman – de la Universitatea, şi alţii fotbalişti cu state vechi în Liga a III-a. Este o echipă bună, ce să mai, dar asta nu înseamnă că noi nu vom lupta. O victorie pentru noi ar fi extraordinară, mai ales că suntem o echipă nou-promovată şi vrem să pornim cu dreptul. Ar fi extraordinar şi pentru jucători, şi pentru conducători, şi pentru diriguitorii oraşului să bifăm succesul. Suntem conştienţi de cât de greu este jocul, dar Gigi Ciurea i-a mobilizat pe băieţi şi eu cred că vom scoate un rezultat bun”, a declarat Florin Spânu, pentru GdS.
Lotul lui Gigi Ciurea îi cuprinde pe următorii: portari: Victor Lascu, Daniel Popescu, Aramis Dragomir; jucători de câmp: Daniel Ianîcu, Aurel Lupu, Robert Vulpe, Daniel Celea, Nicuşor Neacşu, Ion Creţu, George Hrelea, Adrian Dumitraşcu, Dragoş Ştoiu, Fabian Cruşoveanu, Ciprian Vălu, Alin Pârvuică, Alin Bălă, Răzvan Răducanu, Octavian Cârjan, Cosmin Fruntelată, Alex Obeanu, Laurenţiu Pais.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS