Adelina Ştefania Dobre (18 ani) a adus astăzi prima medalie delegaţiei României la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing, în a doua zi de întreceri din China.
În concursul de judo, Adelina a fost învinsă în finala categoriei 63 kilograme de unguroaica Szabina Gercsák. În drumul spre podium, Ştefania a trecut pe rând de trei sportive: în optimi de britanica Lubjana Piovesana, în sferturi de Liudmyla Drozdova (Ucraina), iar în semifinale, de reprezentanta Canadei, Jessica Klimkait.
Obiectivul delegaţiei României la Nanjing este de 6 medalii.