21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportConsilierii nu știu pentru ce au dat bani la SCM

Consilierii nu știu pentru ce au dat bani la SCM

Clubul primăriei a primit ieri suma de 1,06 milioane de lei la rectificarea bugetară. Trei dintre consilieri și-au arătat nemulțumirea vizavi de faptul că reprezentanții SCM nu au depus documentația din care să reiasă cum vor fi împărțiți banii la echipe și care vor fi obiectivele.

Sport Club Municipal (SCM) Craiova a primit ieri suma de 1,06 milioane de lei la rectificarea bugetară, în cadrul ședinței consiliului local.
Proiectul de hotărâre s-a aflat la punctul 7 pe ordinea de zi, iar trei dintre consilierii locali, cu toții nelipsiți la meciurile din Sala Polivalentă, au vrut să afle mai multe detalii referitoare la modul în care se vor împărți banii la cele cinci echipe din club și care sunt obiectivele de performanță pentru sezonul viitor. „În comisie am solicitat celor de la SCM să ne spună cum vor fi împărțiți acești bani pe secții. Nu am primit nimic“, a menționat consilierul Sorin Manda, membru în comisia de sport.
Deși oficial nu se știe câți bani vor ajunge la fiecare echipă, Bianca Predescu și-a manifestat dorința ca sumele să fie împărțite în funcție de rezultatele anterioare: „Nu putem da aceeași sumă tuturor, și celor care sunt foarte buni, și celor care sunt mai puțin buni și termină la sfârșitul clasamentului. Această împărțire trebuie făcută după performanță. Rezultatele cele mai bune în fiecare campionat le-a avut echipa masculină de volei, nu cea de baschet“.
Ionel Pană, cel care a intervenit și lunile anterioare de fiecare dată când se vorbea de clubul SCM, ar fi dorit să afle obiectivul echipelor pentru noul sezon. „Era important să știm ce-și propune fiecare secție. Am aprobat suplimentare, dar pentru ce?“, s-a întrebat, retoric, consilierul PPDD. Celor trei le-a răspuns sec primarul Lia Olguța Vasilescu, de la prezidiu: „Clubul SCM e în atribuțiile domnului viceprimar Genoiu, care absentează. O să îl rog să vă facă o informare scrisă“.

Pană: De ce țin la secret obiectivele?

În replică, Pană nu înțelege de ce era nevoie de atâtea interpelări pentru o chestiune foarte simplă: „Nu sunt cârcotaș, nu mă opun să se dea bani, dar nu înțeleg de ce se fuge de responsabilitate, de ce nu am primit un răspuns corect și concret. Doamna primar ne-a spus că s-au stabilit obiectivele, atunci nu înțeleg de ce se țin la secret față de noi și de ceilalți iubitori de sport? Am practicat sport, îmi place să privesc meciuri și simt că se poate face și în orașul nostru sport de performanță. Eu am cerut la club o strategie pe termen lung și am primit un răspuns cu informații generale…“.
Într-o altă intervenție tot legată de SCM, primarul i-a asigurat pe consilieri că antrenorii și-au luat angajamente clare în ceea ce privește obiectivele și că nerealizarea acestora va duce la scăderea bugetului pe anul viitor: „Am participat și eu la câteva discuții. Lucrurile sunt stabilite. Nici un antrenor nu a plecat de la primărie fără să-și asume că pentru bugetul x va ocupa locul cutare. Bugetul de anul trecut a fost cel mai mare din istoria clubului și mă așteptam ca echipele să fie mult mai sus în campionat. Anul acesta este aproape același buget. Antrenorii au spus că echipele vor avea performanță, dar să le lăsăm bugetul de anul trecut. Vom vedea la final ce performanțe au făcut, iar dacă nu își vor îndeplini obiectivele începem să scădem bugetul“.
Contactat de GdS, Victor Lazarciuc, directorul SCM Craiova, a menționat că la primărie a fost depus ieri un document: „Noi am depus la primărie o hârtie, Petrișor Albu s-a ocupat. Nu știu de ce nu a ajuns la consilieri. Obiectivele vor fi făcute publice când vor fi definitivate loturile. Referitor la împărțirea banilor, nu pot declara nimic acum, deoarece suntem în plin proces de negocieri. În funcție de nevoile fiecărei echipe vom stabili sumele“.   

Clauzele din contractele sportivilor stimulează performanța

Vorbind despre mult discutatele clauze din contractul sportivilor, Lia Olguța Vasilescu consideră că acestea sunt benefice deoarece vor stimula performanța: „Am avut o surpriză neplăcută la baschet masculin anul trecut, când și-au îndeplinit obiectivul, clasarea în play-off, după care au început să piardă la diferențe foarte mari pentru că nu au primit stimulente ca să termine pe un loc mai bun. Anul acesta am stabilit niște clauze la care sportivii inițial s-au opus, dar, din punctul meu de vedere, stimulează performanța. Li se va reține din bani dacă nu vor realiza obiectivul trasat la început. Nu trebuie să uităm că acești sportivi sunt din alte localități, chiar din alte țări, și nu este vreo pasiune a vieții lor să se bată pentru culorile Craiovei. Până la urmă, am stabilit niște criterii și clauze care, chiar dacă pe unii i-au supărat, protejează municipalitatea“.
Revenind la suma cerută la rectificare, 894.000 de lei vor fi pentru activitatea sportivă, iar diferența, 166.000 de lei, pentru sala „Virgil Bălan“ de la stadion, pe care SCM a preluat-o anul acesta de la DJST Dolj.
Sperăm că aceste fonduri pentru sală vor fi suficiente ca sportivii de la cluburile craiovene să beneficieze de apă caldă, ceea ce nu se întâmplă în prezent, deși prin rezultatele obținute merită să aibă parte de un duș după antrenament.
Numai atleții de la CSM, CS Universitatea și LPS „Petrache Trișcu“ au cucerit 22 de medalii la campionatul național și patru titluri balcanice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS