Fotbal – Mirel Rădoi a dat de pământ cu foștii oficiali ai FRF



Fostul internaţional Mirel Rădoi a declarat, astăzi, la Dolce Sport, că s-a retras de la echipa naţională din cauza angajaţilor FRF, care primeau prime şi diurne mai mari decât jucătorii, iar aceştia mergeau în deplasări doar pentru a juca table. „Nu poţi să vii cu prime de calificare pentru Euro 2008, în care Neşu a jucat două meciuri şi a luat 15.000 de euro şi sunt oameni în FRF pe care nici nu îi vedeam în deplasări şi au luat prima întreagă de 120.000 de euro. Pentru mine, Chivu, Contra, Raţ, Marica, Lobonţ, care câştigam bani mulţi, nu ne uitam la banii ăia. Dar erau jucători care evoluau în România şi nu câştigau atât. Eu am încercat să vorbesc. Cu timpul, şi Chivu va spune aceste lucruri, chiar dacă acum nu le spune, pentru ca este un tip mai galant. Nici el nu a plecat doar din punct de vedere fotbalistic. Nu erau lucruri în regulă acolo. Hai să ne uităm la primele şi diurnele pe care le aveau. Ei aveau 500 de euro diurna pe zi. De ce? Ca să joace table? Vedeam jucători cărora chiar le păsa cât era diurna. Pentru noi, care jucam afară, nu era nicio problemă, dar pentru ei contau acei bani”, a spus Rădoi.

„Mie, dacă îmi promiţi ceva, te ţii de cuvânt”

Mirel Rădoi a afirmat că nu putea accepta în postura de al doilea căpitan al naţionalei să stea la poze pentru reclame, iar angajaţii federaţiei să încaseze comisioanele. „Se întâmplau anumite lucruri pe care eu, ca vicecăpitan, nu le puteam accepta. Nu pot sta la infinit şi să fiu călcat în picioare, nu sunt genul de om care atunci cand primeşte o palmă întoarce şi obrazul celălalt. E vorba şi despre ce se întâmpla în federaţie, ce ni se spunea. Mie, dacă îmi promiţi ceva, te ţii de cuvânt. Nu poţi veni cu nu ştiu ce contracte de publicitate, noi să stăm ca măscăricii când vor ei să facă poze şi federaţia să îşi ia comisioane”, a afirmat Rădoi, care a lăsat de înţeles că jucătorii echipei naţionale îşi plăteau singuri biletele de avion la meciurile din deplasare ale primei reprezentative: „Sper ca Răzvan Burleanu să schimbe aceste lucruri. Ni se spunea ca avem diurna mare, că jucătorii sârbi vin la naţională şi îşi plătesc singuri biletele de avion. Nu îi puteţi cere unui jucător care evoluează în România să îşi plătească singur biletul, 1.000 de euro, dacă jucam un meci la Paris, de exemplu. Pentru mine nu era o problemă, dar pentru cei care câştigau 3-5.000 de euro lunar, lor li se puteau deconta”.

„Mi-aş dori să văd naţionala la un turneu final”


Fostul internaţional a explicat că şi-ar dori să vadă din nou echipa naţională la un turneu final. “Au trecut prea mulţi ani de când nu am mai fost la naţională şi nu mă mai gândesc cu aceeaşi plăcere. Mi-aş dori însă să văd naţionala la un turneu final, asta este cel mai important. Altceva. I-am zis lui Răzvan Lucescu: «Răzvan, daca tu îmi spui că nu eşti mulţumit, eu acum mă întorc frumos în Arabia şi îmi văd de viaţa mea, de echipa mea. Ai rapoartele mele, vezi câte mingi am jucat, am pierdut şi câţi kilometri am parcurs». Nu se poate spune despre mine că vin la naţională doar ca să mă aflu în treaba”, a subliniat Rădoi.

Mirel Rădoi s-a retras de la echipa naţională în 2010, după ce a evoluat în 67 de meciuri şi a marcat două goluri.

El a semnat, ieri, un contract pe doi ani Al Ahli Dubai, unde va fi antrenat de Cosmin Olăroiu. În vârstă de 33 de ani, Rădoi a mai evoluat în cariera lui la Extensiv Craiova, Steaua, Al Hilal şi Al Ain.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 16 iulie 2014

Actualitate

» Adăpostul carnivorelor de la Zoo Craiova, aproape gata
» Adrian Duicu, doctor în ştiinţe militare după intrarea în PSD
» Au început înscrierile la UCB
» Salvamontiştii îşi cumpără ambulanţă ultramodernă pentru Rânca
» Nereguli în urma controalelor efectuate la Spitalul de Urgenţă Craiova
» A început bâlciul de la Polovragi
» Muzeul de Istorie Gorj sărbătoreşte 120 de ani de existenţă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Festivalul Internațional Adrian Păunescu, la cea de-a doua ediție
» Atenționare de călătorie în Bulgaria după întreruperea circulației pe drumul II-99 între Cernomorets și Primorsko
» UE va acorda Serbiei și Bosniei-Herțegovina circa 195 de milioane de euro pentru lichidarea consecințelor inundațiilor
» Traian Băsescu, la summitul PPE de la Bruxelles, alături de Angela Merkel
» Traian Băsescu: Toţi trebuie să agreăm numele înaltului reprezentant pentru politică externă
» Situaţie de urgenţă în două localităţi de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, din cauza ploilor
» Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut după ce ar fi primit 19.000 de euro pentru intervenţii la ICCJ
» Unde se mută Spitalul Municipal?
» 90 de percheziţii la Craiova
» Treceri de pietoni cu probleme
» ICCJ: Ruşanu, Carabulea şi Mârzac, în arest la domiciliu
» Bilanţul accidentului de metrou din Moscova: 22 de morţi, 162 de răniţi
» Claudiu Săftoiu a părăsit PNL Gorj
» CE a realizat pentru prima oară un studiu inventariază politicile privind alimentația în școli
» Parlamentul a aprobat intrarea Lituaniei în zona euro

Local

» Mii de oameni aşteaptă dispozitive medicale
» Nixon, fratele și fiii săi, condamnați definitiv
» Incendiu la un centru de colectare deşeuri feroase din Slatina
» Urmărit prin Interpol, Miclescu se plimbă prin SUA
» Premieră: Consultaţii oncologice prin telemedicină la Clinică OncoFort din Craiova
» O nouă carte semnată de Mitropolitul Olteniei

Sport

» Fotbal – Jerry Gane: Ne-a lipsit acea scânteie în faţa porţii
» Fotbal – Steaua a învins Stromsgodset, scor 1-0, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor
» ACS Podari și ACSVM Craiova luptă în Cupa României
» CSU, obligată să câștige în Giulești
» Fotbal – ACS Podari continuă în Cupa României, ACSVM Craiova – nu
» Noutăţi la volei
» Steaua joacă în Norvegia
» Succesul care i-a dat aripi craiovencei Elena Bogdan
» Fotbal – CSU Craiova a fost eliminată din Cupa Ligii
» Fotbal – Mirel Rădoi a dat de pământ cu foștii oficiali ai FRF
» Box – Manny Pacquiao își va apăra titlul la categoria welters în fața americanului Algieri
» Box – Lucian Bute se va antrena zece zile în California cu Freddie Roach

Bani & Afaceri

» DGAF a confiscat aproape 2.000 tone cereale
» AFM a publicat lista persoanelor juridice şi instituţiilor publice acceptate şi respinse în Programul “Rabla 2014”

Sanatate

» Un nou pas în dezvoltarea chirurgiei cardio-vasculare pediatrice
» 16 iulie, Ziua Donatorului

Educatie

» Gala elevilor de zece la examenele naționale
» Şcoala de vară a studenţilor economişti craioveni se desfăşoară la Rânca

Magazin

» Horoscop

Opinii

» Omul Nou Victor Ponta și doctoratele sale zburătoare

Top