Fotbal – Incidente la Sao Paulo după eliminarea Braziliei în semifinalele Cupei Mondiale



Mai multe autobuze au fost incendiate şi un magazin de aparate electrocasnice a fost jefuit, ieri seară, la Sao Paulo, după înfrângerea Braziliei, scor 1-7, în faţa Germaniei, în semifinalele Cupei Mondiale, informează Mediafax. Conform cotidianului Folha de Sao Paulo, douăzeci de autobuze au fost incendiate în zona de sud a oraşului Sao Paulo, într-un garaj în care erau parcate vehicule de serviciu. Trei autobuze au fost incendiate în alte zone ale oraşului.

Poliţia braziliană nu a confirmat aceste incidente. În schimb, poliţia militară a anunţat că a existat un incendiu la un garaj din zona de sud a oraşului Sao Paulo. “Până acum nu avem informaţii privind cauza incendiului. Va fi deschisă o anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului brazilian.

Poliţia a precizat că un magazin de aparate electrocasnice a fost jefuit în zona de est din Sao Paulo.


Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, ieri, la Belo Horizonte, cu scorul de 7-1 (5-0), selecţionata Braziliei, în semifinalele competiţiei. Golurile Germaniei au fost marcate de Muller ’11, Klose ’23, Kroos ’24, ’26, Khedira ’29 şi Schurrle ’69 şi ’79.

Pentru Brazilia a înscris Oscar ’90+1. Germania va juca duminică pentru un al patrulea titlu mondial, după cele din 1954, 1974 şi 1990.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 9 iulie 2014

Actualitate

» RAR vrea să schimbe cartea de identitate a vehiculului
» Salariul mediu net a scăzut cu 3,1% în luna mai, la 1.682 de lei
» Venitul mediu al unei gospodării a fost de 2.477 lei/lună, în primul trimestru din 2014
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Directorul Liceului „Decebal“ şi-a dat demisia
» Îmbulzeală la locuri de muncă
» Drobeta Turnu Severin riscă să rămână fără furnizor de agent termic
» Tânăra care şi-a pierdut mâna într-un accident, cere încă 2 milioane de lei daune de la CNADNR
» Traian Băsescu cere Avocatului Poporului urgentarea atacării la CCR a OUG privind educația
» Gazprom va furniza 10.000 de milioane de metri cubi de gaz în Moldova
» Autoritatea Sanitară Veterinară: În România nu este pestă porcină africană
» Condescu nu scapă de proces
» Bulgaria: Un mort şi 40 de răniţi în urma unei furtuni puternice în Sofia
» Gorj: Încă o demisie din PNL

Local

» Roşiile „cu ţugui“ – otrava de pe tarabe
» Conducerea Primăriei Sălătrucel, cercetată pentru fraudă cu fonduri europene
» La vânătoare de țânțari
» Îngropată în gunoiul din propria casă
» Restaurarea Muzeului de Artă a ajuns la final
» Înşelat la păcănele?
» Fraudă de peste șase milioane de euro
» Craiova: Fratele lui Bercea Mondial şi primarul din Daneţi, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Dolj

» Doljenii cu dizabilităţi circulă de zeci de mii de lei pe lună cu trenul
» Autorul unui dublu asasinat, prins după trei ani de cercetări

Gorj

» Zeci de elevi au fost audiaţi de poliţiştii DGA
» Gorj: Doliu la IPJ
» Gorj: Percheziţii DIICOT la suspecţi de trafic de droguri
» Gorj: A bătut pădurarul care îl prinsese la furat de lemne

Sport

» Tenis – Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală la BRD Bucharest Open
» Olanda și Argentina luptă pentru un loc în finală
» Pandurii, amical cu Spartacus
» Nuno Rocha a vrut să întoarcă spatele lui CSU?
» Soția lui Schumacher a vorbit despre starea de sănătate a fostului pilot
» Tănasie și Oprea se pregătesc pentru o nouă gală
» Roxana Ene și Daniela Bogdan au strălucit în Grecia
» Fotbal – CSU Craiova – NK Simer Sampion Celje, scor 4-1, într-un joc amical
» Tenis – Simona Halep s-a calificat în turul doi la BRD Bucharest Open
» Fotbal – ACS Podari și-a reluat pregătirile. Andrei Ionescu, prezent la reunire
» Tenis – Irina Camelia Begu, eliminată în primul tur la BRD Bucharest Open
» Fotbal – Sprayul de la Mondiale va fi folosit și în Liga Campionilor

Bani & Afaceri

» Gorj: Aproape 70% dintre târgujieni şi-au plătit impozitele
» Viticultorii vor primi 47,7 milioane de euro de la UE
» CFR Marfă a câştigat cu 10 milioane de euro o licitaţie pentru transportul cărbunelui la Complexul Energetic Hunedoara
» Şomaj pentru liceenii care nu au luat bacalaureatul

Sanatate

» Mecanismul de răspândire a cancerului în organism, descoperit de cercetători
» Terapia cu celule stem, o afacere de peste șapte miliarde de dolari

Educatie

» Peste 1.000 de contestații la bacalaureat
» Elevii de zece de la bacalaureat tind spre cariere în străinătate

Magazin

» Horoscop

Top