12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBurleanu îi şicanează pe Pițurcă și Mircea Sandu

Burleanu îi şicanează pe Pițurcă și Mircea Sandu

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că naţionala României are în prezent un selecţioner capabil să califice echipa la CE 2016, precizând însă că e normal să monitorizeze şi alţi antrenori care au făcut performanţă. Oficialul FRF a dezminţit zvonurile conform cărora ar fi luat legătura cu fostul selecţioner Ladislau Bölöni pentru a discuta o posibilă înlocuire a lui Victor Piţurcă. „Nu am discutat niciodată cu domnul Ladislau Bölöni referitor la această temă. România are, în prezent, selecţionerul capabil să ne ducă la Euro 2016. În acelaşi timp, mi se pare normal să monitorizăm toţi antrenorii care au făcut performanţă şi care pot la un moment dat să se alăture acestui proiect de performanţă a fotbalului românesc“, a declarat Burleanu, citat de Mediafax.
Conducătorul fotbalului românesc a mai spus că FRF ar putea să îl susţină pe Mircea Sandu pentru ocuparea în continuare a funcţiei de membru în Comitetul Executiv al UEFA, dar numai în cazul în care acesta renunţă la contractul de rentă viageră. Aceasta se ridică la 50.000 de euro pe an şi cuprinde și alte beneficii stabilite, pe 5 martie, de Comitetul Executiv al FRF pentru preşedintele de onoare Mircea Sandu, dar au fost invalidate de Adunarea Generală Extraordinară de sâmbătă, de la Casa Fotbalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS